Băsescu, despre participarea sa la alegerile parlamentare din Republica Moldova
Deși s-a arătat rezervat, fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu exclude faptul că ar putea candida la alegerile parlamentare din Republica Moldova, fiind pe lista Partidului Unității Naționale (PUN).

„Nu mă voi pronunța ferm, dar întotdeauna am făcut ce a trebuit ca să-mi ating obiectivul. După ce va fi luată o decizie definitivă în instanță privind cetățenia Republicii Moldova, mă voi pronunța”, a declarat Traian Băsescu, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, citat de realitatea.md.
Mai mult, acesta sâmbătă, pe data de 7 octombrie, va merge la Soroca, unde se va întâlni cu localnicii în incinta Palatului de Cultură din oraşul Soroca, iar o zi mai târziu, pe data de 8 octombrie, va avea o întâlnire cu localnicii din raionul Ialoveni.


