Basescu, despre cererea Moldovei de aderare UE
Nu este momentul sa depunem cerere de aderare la Uniunea Europeana pentru ca am fi refuzati.

Asa crede fostul presedinte roman Traian Basescu. Astazi dimineata la ora 8, Basescu a sustinut o conferinta de presa si a recunoscut ca este cea mai matinala din viata sa. Cu toate acestea, in stilu-i obisnuit, Basescu a fost bine dispus si a mentionat, mai in gluma, mai in serios, ca vrea sa devina cetatean moldovean, la anul.
Traian BASESCU, EX-PRESEDINTE ROMANIA: ”Sper sa reusesc sa fac aceasta cerere in timpul mandatului domnului presedinte Timofti, care va fi mai bun cu mine, zic eu.”
In discursul sau, Traian Basescu a vorbit despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeana, pentru care, spune fostul presedinte roman, mai este nevoie de timp. Acesta a dat exemplul Romaniei, care a semnat Acordul de Liber Schimb in 1993 si abia in 2007, peste 14 ani, a devenit membru UE.
Traian BASESCU, EX-PRESEDINTE ROMANIA: ”Cine vinde iluzii ca semnarea acordului de liber schimb echivaleaza cu perspectiva europeana garantata ori nu stie despre ce vorbeste, ori stie, dar nu considera necesar sa spuna lucrurilor pe nume. Acordul de Liber Schimb este un lucru, intrarea in UE este alt lucru.”
Anterior atat presedintele Nicolae Timofti, cat si fostul premier Iurie Leanca au declarat ca am putea depune cerere de aderare in 2015.
Traian BASESCU, EX-PRESEDINTE ROMANIA: ”Cred ca s-ar primi un refuz. E prematur. Poate fi depusa, spre exemplu cand o sa fiti multumiti de justitie.”
Cand vom fi insa multumiti ca justitia din Moldova functioneaza cel putin ca cea din Romania, nu se stie deocamdata.
Traian BASESCU, EX-PRESEDINTE ROMANIA: ”Acum se spune DNA, va ordon treceti Prutul!”
In primul, rand, spune Basescu, trebuie adaptata legislatia, iar mai apoi – instruiti judecatorii si procurorii in vederea aplicarii legii.
Traian BASESCU, EX-PRESEDINTE ROMANIA: ”In sfarsit, problema cheie e sa nominalizezi oamenii potriviti, trebuie gasiti niste oameni care sa fie independenti si sa raspunda in fata legii, cum de unde? Din RM. Si noi am crezut ca nu gasim oameni. Politicienii tb sa decida ca nu se mai pot implica in justitie, asta-i cheia. Reformarea institutiilor tine strict de politicieni.”
Aici, fostul sef de stat a oferit propriul exemplu, asa cum ginerele sau este cercetat penal pentru complicitate la santaj in dosarul fiului fostului presedinte Petru Lucinschi.
Traian BASESCU, EX-PRESEDINTE ROMANIA: ”Justitia functioneaza!”
Pe langa justitia inechitabila si influentata politic, o alta problema pe care o semnaleaza de fiecare data oficialii europeni sunt furturile de miliarde din bancile moldovenesti, care afecteaza si securitatea statului.
Traian BASESCU, EX-PRESEDINTE ROMANIA: ”Cum sa nu stie BNM ca cineva misca mln din bancile din rm? Orice prabusire a bancilor intr-o tara implica costuri pt fiecare cetatean, pt ca niciun stat nu are bani sa acopere dezastrul creat de o banca, din taxele si impozitele pe care cetatenii le platesc, gov acopera escurile financiare ale bancilor”
Declarandu-se un unionist convins, fostul lider de la Cotroceni a declarat ca nu crede ca vreun partid proeuropean de la Chisinau crede sincer in Unire, nici macar Partidul Liberal.
Traian BASESCU, EX-PRESEDINTE ROMANIA: „Nu, n-am auzit, nici nu cred ca o sa aud fiindca politicienii in functie tb sa fie discreti, dar ei tb sa aiba un plan b.”
Aflat in vizita la Chisinau, de aceasta data Traian Basescu nu s-a intalnit cu niciunul dintre liderii partidelor politice.


