Başcanul Găgăuziei a venit cu o propunere către RM
Ieri, în regiunea administrativ-teritorială autonomă Gagauz-Yeri a fost marcată cea de-a 18-a aniversare de la adoptarea Legii privind statutul juridic special al acestei regiuni.

„Este tot mai evident că timpul dictează necesitatea perfecţionării Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei. Creată ca un model de soluţionare a unui conflict interetnic pe calea acordării unui teritorii a anumitor atribuţii de autonomie, Găgăuzia a început să ocupe treptat în Moldova locul unui raion de rînd. O astfel de politică de stat, spre regret, reduce la zero acea imagine de stat matur şi cu adevărat puternic, care Moldova a obţinut-o acum 18 ani în lume”, a menţionat Başcanul.
El a chemat conducere ţării să participe la elaborarea unui program de dezvoltare a regiunii găgăuze pentru un termen de cinci ani, care ar include realizarea unor proiecte social-economice şi culturale.
„Sînt sigur că tendinţa noastră către colaborare şi disponibilitatea către un dialog civilizat vor contribui la faptul ca toate problemele apărute între Găgăuzia şi Guvernul Moldovei să fie soluţionate într-o atmosferă de încredere. Dacă autonomia găgăuză se va dezvolta în baza acestor principii, aceasta va fi cea mai sigură garanţie a existenţei unei Moldovei integre, independente, neutre şi democratice”, a mai declarat Mihail Formuzal.


