theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
20 Марта 2014, 12:26
1 632
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Comisia Naţională de Integritate verifică averea lui Vladimir Voronin

Comisia Naţională de Integritate a decis iniţierea controlului averii liderului PCRM, Vladimir Voronin. Politicianul a intrat în atenţia membrilor CNI, după ce presa a scris că deţine o colecţie impresionantă de maşini blindate, limuzine şi automobile retro, pe care nu le-a indicat în declaraţia de avere.

Comisia Naţională de Integritate a decis iniţierea controlului averii liderului PCRM, Vladimir Voronin.
Comisia Naţională de Integritate a decis iniţierea controlului averii liderului PCRM, Vladimir Voronin.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, familia Voronin are un Mercedes blindat şi o limuzină Mercedes, un Cadillac, o limuzină Audi A8, un mini Cooper, un jeep Volvo şi o maşină de teren Mitsubishi. Împătimiţii acestor automobile sunt Vladimir Voronin, fiul său Oleg, dar şi nepotul Alexei Voronin. Ultimul poate fi văzut, deseori, pe străzile Capitalei la volanul unui Porsche Cayenne.

Vladimir Voronin a recunoscut că îi aparţin doar maşinile de epocă, nu şi cele de ultimă generaţie. O parte dintre autoturisme este în garajul sediului nou al PCRM, situat pe strada Armenească din Capitală. Cealaltă parte, un Maybach şi un Mercedes McLaren, se află în garajul unei reşedinţe a liderului PCRM, din Germania.

Vladimir Voronin deţine şi o colecţie de maşini retro din perioada sovietică, modele precum ZIL, Vaz, Gaz şi Moskvici. Preşedintele comuniştilor a recunoscut pentru un ziar că este un împătimit al maşinilor de epocă pe care, spune el, "le-a adunat pe bucăţi". Cât despre maşinile de ultimă generaţie, politicianul evită să vorbească.

În presă au apărut şi informaţii precum că liderul PCRM închiriază avioane private pentru zboruri peste hotare. Confortul l-a costat, în ultimii cinci ani, aproximativ 11 milioane de lei. În cadrul unei emisiuni televizate, Vladimir Voronin a spus că închiriază avioane private, dar a evitat să spună cât a cheltuit pentru călătorii. El a precizat că nu este vorba despre bani publici.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована