theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
27 Сентября 2013, 13:31
721
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Audieri în parlament pe cazul BEM şi Aeroport, joia viitoare. Propunerea a venit din partea lui Igor Corman

Propunerea a fost susţinută cu votul unanim al deputaţilor.

Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a propus organizarea audierilor în cazul Băncii de Economii pentru şedinţa de joia viitoare a Parlamentului.
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a propus organizarea audierilor în cazul Băncii de Economii pentru şedinţa de joia viitoare a Parlamentului.

Parlamentul va organiza săptămâna viitoare, pe 3 octombrie, audieri parlamentare privind Banca de Economii (BEM) şi Aeroportul Internaţional Chişinău, la propunerea şefului legislativului. Igor Corman a spus că s-a luat această decizie pentru a pune capăt speculaţiilor la acest subiect, iar Guvernul va veni cu un raport, transmite IPN.

„Am avut consultări cu toate grupurile parlamentare şi, pentru a pune capăt multor speculaţii care există pe marginea acestor subiecte şi pentru a acorda şansa tuturor deputaţilor să se expună, propun ca aceste audieri să fie organizate săptămâna viitoare, joi, şi să introducem în agendă acest subiect”, a declarat Igor Corman.

Grupurile parlamentare din Coaliţia Pro Europeană au salutat această iniţiativă. Preşedintele fracţiunii PDM, Dumitru Diacov, a precizat că sunt subiecte care trezesc interesul opiniei publice şi mediului politic.

Şi liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a pledat pentru asigurarea transparenţei pe acest subiect.

Ion Hadârcă, liderul liberalilor reformatori, a spus că, după ce el şi colegii săi au sesizat Curtea Constituţională cu privire la concesionarea aeroportului, audierile parlamentare la acest subiect ar putea fi interpretate ca o ingerinţă, dar în esenţă susţin ideea.

Şi opoziţia comunistă a insistat pe audieri, dar a cerut să participe şi premierul Iurie Leancă, iar postul naţional de televiziune Moldova 1 să asigure transmisiunea în direct.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована