Au plătit frățește, iar acum nu pot împărți partidul
Au finanțat în mod colegial partidul, iar acum nu știu cum să-l împartă. Este vorba despre Partidul Liberal, care în prezent s-a împărţit în două tabere.

TRIBUNA a examinat rapoartele financiare ale acestei formațiuni, de la alegerile parlamentare din 29 iulie 2009 și a celor din 28 noiembrie 2010, şi a constat că PL a avut parte de două grupuri de finanțatori.
Astfel, la scrutinul din 29 iulie 2009, majoritatea cheltuielilor au fost suportate de președintele formațiunii, Mihai Ghimpu (360 mii lei). Printre donatori liberali s-au mai numărat atunci juristul Alexandru Arseni – 105 mii, ex-vicepremierul Mihail Moldovanu – 120 mii, deputatul Boris Vieru – 75 de mii și membrul CEC, Ștefan Urîtu- 70 mii.
În acea campanie unii au făcut donații de 200 lei și chiar de 50 de lei. Liderii PL au organizat atunci o colectă publică de mijloace financiare pentru campanie.
În schimb în campania electorală din noiembrie 2010 au apărut donatori mult mai generoși. Astfel, pe lîngă donatori vechi, au apărut nume noi, ca de exemplu cel al pretorului Mihail Cîrlig – 300 de mii lei, ministrului Vitalie Marinuța – 230 mii, vicespicherului Oleg Bodrug – 200 de mii, fostului șef de la ”Moldsilva” Ion Lupu, a deputatului Valeriu Munteanu, ambii contribuind cu cîte 150 de mii.
Pentru un scor electoral cît mai bun au cotizat deputați liberali: Gheorghe Brega(100 de mii), Vadim Cojocaru(80 de mii), Vadim Vacarciuc(70 mii), Ion Hadîrcă, Ana Guțu și Anatolie Arhire – toți cîte 50 de mii. 100 de mii a donat și actualul Șef ”Moldsilva” – Ștefan Chitoroagă, iar 50 de mii lei au fost donaţi de către ambasadorul Vlad Lupan.
La acele alegeri, Mihai Ghimpu a venit cu o sumă mai mică, de 200 mii lei.
Toate veniturile acumulate, în valoare de 3 mil 800 mii lei, cu mici excepții, au fost cheltuite pentru publicitate electorală.


