Atac dur al PSDM în adresa PCRM: Nu mai aveţi viitor!
Sergiu Coropceanu afirmă că „PCRM nu mai are viitor, pentru că nu are nici o ideologie, nu are un program de dezvoltare economică și socială a țării”. În opinia sa, „PCRM a rămas doar un partid al revanșei”.

„PCRM, care a intrat în cîrdășie mai întîi cu PLDM, iar apoi cu PDM, avînd înțelegeri secrete de a susține clanurile politico-oligarhice, acum este scos în afara jocului și de serviciile sale nu au nevoie atît liberal-democrații, cît și democrații” – menţionează secretarul general al Partidului Social Democrat, Sergiu Coropceanu, într-un material publicat pe site-ul formaţiunii, în care este exprimată opinia partidului vizavi de solicitarea PCRM de a anunţa stare excepţională în Moldova.
„Apelul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova către partidele parlamentare de a anunța stare excepțională în țară vine în momentul în care PLDM, PDM și grupul reformatorilor din PL poartă negocieri în privința formării unei noi majorități parlamentare și votarea Guvernului. De fapt, acest apel a fost adresat PLDM-lui cu speranța că va fi auzit de către Filat, care ca un fiu rătăcit s-ar întoarce la părintele ”binevoitor”, precum se consideră Voronin, care a folosit PCRM pentru votarea la pachet a mai multor legi întorcîndu-i pozițiile pierdute de lider lui Filat”, afirmă Sergiu Coropceanu.
În opinia sa, „Vladimir Voronin, fiind un conducător autoritar, pe parcursul a opt ani de guvernare și-a creat urmași de tipul său, doar că aceștia sînt mult mai cruzi”. „Voronin nu este Taras Buliba, el și-a creat urmași în AIE, dar de a-i nimici, nu este capabil. Este evident că își dorește, dar vîrsta deja se resimte, dar și oastea este cu gîndul doar la trofee”, susţine secretarul general al PSDM.


