„Armamentul rusesc poate fi evacuat din Transnistria în cel mult 6 luni”
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa ar putea evacua toate muniţiile ruseşti din stânga Nistrului în cel mult 6 luni dacă autorităţile transnistrene şi-ar da acordul.

Declaraţia aparţine secretarului general al OSCE, Lamberto Zannier, care se află într-o vizită de lucru în R. Moldova.
Oficialul a precizat că armamentul din depozitele de la Cobasna sunt un mare pericol pentru regiune, dar atât Federaţia Rusă, cât şi Transnistria refuză să le distrugă sau să le evacueze.
“Din păcate, în regiune nu a fost permisă folosirea camerei de detonare Donovan, care a fost adusă din SUA pentru distrugerea muniţiilor învechite din Cobasna şi aceasta a fost restituită ţării de origine… OSCE dispune de suficiente resurse financiare şi de experienţa necesară pentru a finaliza evacuarea muniţiilor din depozitele de la Cobasna, lucru care potrivit calculelor se poate face în cel mult şase luni” , a declarat Zannier într-un interviu acordat ziarului Komersant.
Oficialul a precizat că actualmente misiunea OSCE nu are acces la depozitele de armament din Transnistria pentru a evlua gravitatea situaţiei.
“Nu avem acces la depozitele din Cobasna din 2004 şi nu cunoaştem care sunt condiţiile de păstrare a armamentului şi câte muniţii nu pot fi evacuate. Dar sperăm că noua conducere aTransnistriei va conlucra cu noi în acest domeniu, şa cum s-a procedat în cazul evacuării substanţelor radioactive din regiune”, a adăugat Zannier.
Întrebat dacă actualul format de pacificatori ar trebui modificat, oficialul a precizat că sunt necesare anumite schimbări în activitatea militarilor pentru a micşora riscul incidentelor serioase în zona de securitate şi a asigura libera circulaţie a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Sursa: www.union.md


