Ambasadorul R. Moldova la Moscova se alege în afara AIE?
Președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, afirmă că subiectul numirii noului ambasador al R. Moldova în Federația Rusă nu este discutat în cadrul alianței.

”Am atins doar tangențial acest subiect, dar nu am vorbit despre candidaturi. Cred că cel mai probabil se va încerca să se meargă pe altă cale. Desemnarea unui ambasador ales de Ministerul de Externe, pentru a se evita tot felul de discuții și certuri în alianță”, a declarat pentru UNION politicianul.
Totuși, sugerează Diacov, procedura de numire a unui ambasador presupune și implicarea Parlamentului și a Președinției.
Candidatul propus de minister va trebui discutat în cadrul comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană, după care președintele republicii va avea de spus ultimul cuvânt.
”Nu este exclus ca numirea să se facă în timpul vacanție Legislativului, pentru a-l evita”, a opiniat Diacov.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Leancă, a declarat săptămâna aceasta că numele noului ambasador ar putea fi anunțat săptămâna viitoare.
Astăzi, ex-președintele republicii, Petru Lucinschi, a declarat pentru tribuna.md că fiul său este pregătit să devină șeful misiunii diplomatice moldovenești la Moscova, dar „totul depinde de circumstanțe și nu de dorință sau de lipsa acesteia”.
Anterior a fost vehiculate mai multe nume ale posibililor ambasadori printre care Chiril Lucinschi, Andrei Popov, Mihail Diacov.
Sursa: www.union.md


