Ambasadorul german părăsește Republica Moldova
Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germane în Republica Moldova, Berthold Johannes, și-a încheiat mandatul diplomatic în ţara noastră. Berthold Johannes s-a întâlnit cu această ocazie cu președintele Nicolae Timofti, la reședința prezidențială.

Şeful statului i-a mulţumit lui Johannes pentru activitatea sa în Republica Moldova, în calitate de şef al misiunii diplomatice germane la Chişinău, şi a apreciat atitudinea prietenoasă a Germaniei faţă de RM.
La rândul său, Berthold Johannes a dat asigurări că Germania va susţine Republica Moldova în aspiraţiile sale europene, indiferent de evoluţiile în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.
În context, diplomatul german i-a spus președintelui Timofti că, în trecut, şi Germania a fost divizată, şi a dat asigurări că ţara sa va sprijini Republica Moldova în demersul său de reunificare a teritoriului din stânga Nistrului.


