Alianța indivizilor emfatici

 Cu cine luptă? Cu dragostea noastră. Ghimpu ne şantajează să-l iubim, să-i fim recunoscători pentru că el, singurul şi unicul, a destrămat URSS-ul, pentru că el, singurul şi unicul, ne-a învăţat ce e libertatea (şi liberalismul), pentru că el, singurul şi unicul, ne-a oferit şansa unor studii în Occident, pentru că EL e SINGURUL ŞI UNICUL.

„Eu lupt de 20 de ani. El a venit călare pe cal, a furat lupta mea și a lui Dorin Chirtoacă, a furat denumirea liberalilor și crede că asta este luptă .... Nu meriți să conduci. Nu meriți nici măcar să stăm alături!... Alianța nu-i aparține lui.. Cine dă cu barda în Alianță, eu dau cu barda înapoi.”
După un 7 aprilie sângeros am devenit captivii unei Alianţe a Indivizilor Emfatici. AIE nu mai este expresia voinţei şi a năzuiinţelor noastre. Ea este expresia bolnavă a unora că AIE există doar pentru că ei există şi odată cu ea se sfârşeşte totul. Ghimpu uită că noi, aşa proşti cum suntem, am aruncat la gunoi, pe rând, o listă întreagă de indivizi emfatici; gen Sagheli, Moţpan, Voronin şi mulţi alţii ca ei, iar dacă o va cere timpul „vom fugi şi de la Ghimpu”. Am trecut deja prin experienţa că nu poţi fi român dacă nu eşti PPCD-ist. Dar pur şi simplu să fiu român se poate? Fără PL, fără alte P şi P indiferent de culoare, nuanţă şi alte daltonisme. Ieşirile pseodoliterare ale holericului Ghimpu sunt amuzante până la un punct. 

Mihai Ghimpu oricât de mult ar vrea să fugă de imaginea homosovieticus dar mai ales de cea de aristocrat sovietic nu reuşeşte. Imediat ce a ajuns sus vrea piedestal. Iar noi toţi cu lacrimi în ochi ar trebui în numele AIE să mergem în genunchi şi să lăsăm buchete de flori la picioarele lui. El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimic mai mult. Doar atât. 

Mihai Ghimpu încă nu a înţeles că ţara pe care vrea să o conducă spre Europa l-a depăşit de mult. Noi nu mai vrem ca EL să ne facă bine. Ajunge. Noi vrem ca toţi să trăiască după aceleaşi legi. Noi nu mai vrem ca Ghimpu să fie cel care numeşte oameni în funcţie pentru că el nu crede concursurilor de angajare, noi nu mai vrem ca Mihai Ghimpu să ceară rapoarte ale Şefului SIS in faţa presei, pentru că el l-a numit acolo şi are încredere în el. Noi nu mai vrem ca Ghimpu să modifice toate legile în ţara aceasta pentru că el nu poate altfel guverna. Noi nu mai vrem. Ajunge. Noi vrem ca statul să ne aparţină nouă tuturor şi nu unei singure persoane, noi vrem ca cei care sunt angajaţi să facă justiţie să o facă şi atunci când este vorba de propria lor persoană, noi vrem să avem legi clare şi egale pentru toţi. 

Mihai Ghimpu luptă într-un mod absolut ciudat să îşi creeze un loc în istorie. Din nefericire nu e decât o încercare neroadă de aşi crea un cult al personalităţii. E greu să ne putem imagina ce se putea îmtâmpla dacă un om ca Mihai Ghimpu ar avea putere absolută. Ce valoare ar fi avut viaţa unui om pe timpul unei asemenea domnii. Şi-ar fi întreurupt oare cina dacă un funcţionar de al său ar fi ucis un om. Cu sânge rece. Fără nici o jenă. Probabil că nu. Vedeţi, dumneavoastră, cina e ca şi procedurile de la sanatoriu, odată pornite nu se pot opri, că altfel sunt de pomană. Iată aici începe conflictul nostru cu domnul Ghimpu, şi tot aici drumurile noastre spre Europa se bifurcă. Mă tem însă că noi ne mişcăm spre Europe diferite.