Adevăratul motiv pentru care Sîrbu a părăsit PCRM
După ce a declarat că părăsește Partidul Comuniștilor din motiv că în PCRM nu se produc schimbări, în cadrul unei emisiuni de la Publika TV, fostul comunist Sergiu Sîrbu a declarat că, de fapt, a părăsit formațiunea din cauza unor neînțelegeri cu unii colegi din partid.

Mai mult, acesta susține că chiar a fost amenințat cu moartea de un coleg.
“Eu sînt un om foarte pașnic și nu am avut niciodată conflicte cu nimeni. Poate au fost unele neînțelegeri cu cîțiva colegi din PCRM. Cînd am fost amenințat cu moartea de către un fost coleg, atunci am spus, gata, așa nu se mai poate”, a specificat Sîrbu.
Totodată, Sergiu Sîrbu a menționat că, în ultima perioadă, în partid există o atmosferă tensionată din cauza valurilor de plecări.
Sergiu Sîrbu a anunțat miercuri, 12 decembrie, în cadrul unui briefing de presă că părăsește Partidul Comuniștilor.


