Activitatea AIE, criticată de comunişti: Haos și anarhie
„Haos și anarhie”. Astfel a fost calificată activitatea fracțiunilor Parlamentare din cadrul Alianței pentru Integrare Europeană. În cadrul unui discurs la final de sesiune, deputatul PCRM, Gheorge Anghel, a ținut să critice colegii din AIE, informează Noi.md.

Potrivit deputatului comunist, AIE “nu are cu ce se lăuda, iar poporul a devenit mai sărac, cu mai puține școli, spitale, grădinițe”. El a ținut să vorbească în termeni duri şi despre alegerea președintelui, specificînd că acesta a fost ilegală și a acuzat deputații că nu merg să discute cu cetățenii în teritoriu. “Păcat că nu mergeți prin țară și nu comunicați cu cetățenii, iar opinia publică o aflați din sondajele cumpărate de d-voatră. Nu vă bazați pe aprecierile încurajatoare ale partenerii externi”, a spus Anghel.
De asemenea, deputatul a declarat că proiectele de legi elaborate de AIE sunt în interesul unor persoane, dar nicidecum al cetățenilor. ”Lupta se dă pentru controlul asupra fondurilor care vin din occident și dispar în buzunarele fără fund ale AIE”, a adăugat comunistul.
Deputatul și-a încheiat discursul cu o urare la adresa AIE. ”Vă doresc mai mult spirit autocritic. Mai aveți timp să schimbați lucrurile spre bine. Numărătoarea inversă pentru guvernarea AIE a început”, a conchis el.


