A fost ales liderul partidului transnistrean „Obnovlenie”
În cadrul celui de al cincelea congres al partidului transnistrean „Obnovlenie” a fost ales liderul acestei formaţiuni. Preşedinte al partidului a devenit pretinsul spiker al parlamentului transnistrean, Mihail Burla. Atât funcţia de spiker, cât şi cea de preşedinte al formaţiunii au devenit vacante, după ce Anatol Kaminskii şi-a anunţat demisia.

Congresul a avut loc după un şir de conferinţe locale, unde, de asemenea, a fost susţinută candidatura lui Burla la funcţia de preşedinte. Mulţumindu-le delegaţilor pentru încredre, Burla a menţionat necesitatea modernizării partidului: „Denumirea partidului nostru vorbeşte de lasine, noi nu avem dreptul să stăm în stare de declin. Este absolut necesar să reevaluăm programul de partid, în deosebi scopurile şi obiectivele. Schimbările vor avea loc, probabil, toamna, la următorul congres al partidului”, a specificat Burla.
Totodat, deputatul Dumei de Stat al FR, Anatolii Vâbornâi, care a prticipat la congres, a menţionat că Rusia speră ca „Obnovlenie” să rămână şi în continuare cea mai modernă şi mai solicitată forţă politică din Transnistria.
Partidul „Obnovlenie” este cea mai importantă forţă politică în regiunea transnistreană, care are în jur de 4 mii de membri şi constituie fracţiunea majoritară în pretinsul parlament de la Tiraspol (parlamentul este compus din 43 de deputaţi, fracţiunea „Obnovlenie” este constituită din 23 de deputaţi).


