2014, anul alegerilor în 40 de țări ale lumii
În 2014, alături de Republica Moldova urmează a fi desfășurate campanii electorale în 40 de țări ale lumii.

Peste 40% din populația lumii va fi chemată la urne, notează jurnaliștii The Economist.
Este un an al premierelor, remarcă jurnaliștii britanici. Au loc primele alegeri parlamentare democratice în Fiji, este ales direct primul președinte al Turciei şi vor fi organizate primele alegeri pentru UE după 2009, înainte de efectele complete ale crizei financiare și de creșterea partidelor euro-sceptice.
18 state din întreaga lume vor organiza în noul an alegeri pentru președinție. Prezidențialele vor fi deschise de un stat de pe continentul american, Costa Rica. De altfel, opt țări din America Latină și de Sud își vor scoate cetățenii la urne pentru desemnarea șefului administrației prezidențiale, printre ele numărându-se Brazilia, Bolivia, Columbia şi Panama.
Pe continentul european, macedonenii, slovacii şi lituanienii vor avea de făcut alegeri similare, în timp ce românii vor închide acest an cu un astfel de tip de scrutin. Importante pentru stabilitatea regională, în special politică şi economică sunt alegerile din Afganistan, Algeria şi Indonezia.
Legislativul național va fi reînnoit în 26 de state de pe glob. Cele mai așteptate scrutinuri parlamentare sunt cele pentru legislativul Uniunii Europene și cele pentru Congresul american. Al doilea stat din lume ca număr de populație, India, va trece și el prin testul electoral. Pentru Parlament vor fi convocați la urne și cetățenii din Bosnia, Kosovo și Ungaria.
Referendumuri urmează a fi desfășurate în Scoția, Elveția, Catalonia și Egiptul, care va avea chiar în acestă lună, primul referendum pentru o nouă Constituție după primăvara arabă.


