PL: Mandatul Silviei Radu a expirat odată cu demisia lui Dorin Chirtoacă
La ora actuală, municipalitatea nu are primar interimar. Asta pentru că mandatul Silviei Radu a expirat odată cu demisia primarului suspendat Dorin Chirtoacă.

Cel puțin așa susține președintele fracțiunii Partidului Liberal din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Cebanu, potrivit unimedia.
„Conform Codului Electoral, se împuternicește Silvia Radu să îndeplinească funcția de primar interimar până la emiterea de către instanța de judecată a hotărârii definitive privind anularea suspendării din funcție a lui Dorin Chirtoacă, sau până la expirarea mandatului primarului general, or mandatul a expirat odată cu demisia. Este vorba de uzurparea puterii în municipiul Chișinău”, a menționat liberalul.
Totodată, Ion Ceban a solicitat reprezentanților Primăriei Chișinău să informeze oficial de urgență Comisia Electorală Centrală cu privire la demisia primarului suspendat Dorin Chirtoacă, pentru a fi numită data alegerilor locale anticipate.
Amintim că vineri 16 februarie, Dorin Chirtoacă și-a anunțat demisia, iar potrivit legii, alegerile locale urmează să fie pe 20 mai 2018.
Citeşte şi:
Dorin Chirtoacă își dă demisia din funcţia de primar al Capitalei


