theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
17 Января 2018, 11:57
657
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Partidul Socialiștilor solicită ca Traian Băsescu să fie declarat persona non grata

PSRM condamnă categoric intenția ex-președintelui român, Traian Băsescu, de a înainta în parlamentul țării vecine o inițiativă legislativă privind unirea Republicii Moldova.

PSRM solicită ca Traian Băsescu să fie declarat persona non-grata
PSRM solicită ca Traian Băsescu să fie declarat persona non-grata

„Acțiunile domnului Băsescu și susținătorilor acestuia sunt privite de PSRM ca un act nedisimulat de agresiune împotriva independenței Republicii Moldova, care încalcă grav Constituția țării și principiile dreptului internațional. Nu este pentru prima dată când fostul președinte al României și-a permis să facă declarații care amenință statalitatea Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al socialiștilor.

Ei sunt îngrijorați de faptul că nicio instituție de stat din Republicii Moldova, cu excepția Președinției, nu a emis o declarație oficială în această privință.Totodată, ei susțin că activitatea forțelor unioniste pe teritoriul Moldovei este alarmantă în ajunul aniversării a 100 de ani de la așa-numita „Marea Unire". 

„Orice acțiuni și îndemnuri unioniste din partea cetățenilor moldoveni reprezintă infracțiuni grave de stat și intră sub incidența Codului penal al Republicii Moldova”, sunt de părere socialiștii.

Astfel, „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova solicită autorităților să ia măsuri decisive pentru a proteja statalitatea țării noastre și pentru a suprima orice încercare de lichidare a statului nostru suveran și independent. Solicităm ca Traian Băsescu să fie declarat persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova. Cerem, de asemenea, interzicerea activităților tuturor partidelor și mișcărilor unioniste pe teritoriul țării noastre”, menționează PSRM.

La fel Partidul Socialiștilor susține că poziția lor nu este îndreptată împotriva României și a poporului său. 

„Vrem să vedem țara vecină ca stat prietenos. Cu toate acestea, respingerea persistentă și pe termen lung a semnării Tratatului Politic de bază cu Republica Moldova provoacă nedumerire, ceea ce demonstrează refuzul Bucureștiului de a recunoaște granița de stat de-a lungul râului Prut și provoacă o suspiciune logică privind prezența planurilor agresive de expansiune împotriva Republicii Moldova de către conducerea României”, au precizat socialiștii.

Ei susțin poziția fermă a Președintelui Igor Dodon, privind protecția statalității moldovenești și intenționează să se opună amenințării unioniste prin toate metodele legale.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована