Dorin Recean: "Deputații comuniști exercită presiuni asupra poliției"
„Vreau să chem deputații comuniști să nu mai facă presiuni asupra poliției și organelor de drept”.

Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, în cadrul unui briefing de presă, notează UNIMEDIA.
Reacția MAI vine la o zi după efectuarea perchezițiilor la domiciuliul unui activist al Patridului Comunist. În locuința lui Mihail Amerberg au fost depistate mai multe arme. Bărbatul este supectat că ar avea legătură cu dublul omor de la Durleşti.
„Au fost găsite muniții deținute ilegal, au fost depistate gloanțe cu pătrundere adâncă, ce pătrund vesta antiglonț, aceste gloanțe sunt ilegale, speciale, militare, gloanțe expansive, care pătrund în corp și îl fărâmițează, sunt gloanțe pe care nu poți să le deții legal, grenade cu proveniență dubioasă, un aruncător de grenade cu sistem de ghidaj”, a informat ministrul.
Potrivit oficialului, cinci deputați comuniști au intervenit în procesul de percheziții, au telefonat polițiștii ca să poată influența mersul anchetei. „Aceste încălcări ale deputaților comuniști nu sunt acceptabile, ori imunitatea parlamentară nu dă dreptul de a comite ilegalități sau a acoperi infractorii”, a specificat Dorin Recean.
Oficialul a precizat că percheziția a fost absolut legală, dar poliția și procurorii nu știau despre apartenența politică a bănuitului.
Precizăm că în timpul perchezițiilor, la faţa locului au venit mai mulţi deputaţi din PCRM, care au declarat că este vorba despre o răfuială politică şi au prezentat permisele de portarmă pe care le deţine Mihail Amerberg.


