Dodon, luat la întrebări de jurnalista întoarsă la Moscova. Răspunsurile oferite
Jurnalista rusă întoarsă la Moscova, Irada Zeynalova, care este prezentatoarea principalului buletin de știri de la postul rusesc NTV, a revenit în R. Moldova, iar Igor Dodon i-a oferit un interviu.

Postul de televiziune НТВ a publicat acest interviu. La fel și șeful statului, Igor Dodon a anunțat despre acest lucru pe pagina sa de Facebook.
„Am oferit un interviu jurnalistei Irada Zeylanova, prezentatoarea emisiunii „Totalurile săptămânii” (Итоги недели), de la NTV. Am răspuns la mai multe întrebări relevante”, a scris Dodon, atașând și link-ul activ.
„Fără un parteneriat strategic cu Rusia noi nu vom soluţiona problemele pe care la avem astăzi în Republica Moldova. Un parteneriat cu Rusia este o garanţie că va fi menţinută statalitatea moldovenească. NATO înseamnă război. Eu nu vreau ca poporul moldovenesc să fie carne de tun în jocuri geopolitice”, a declarat Igor Dodon.
Amintim că prezentatoarea emisiunii „Totalurile săptămânii” (Итоги недели), Irada Zeynalova, la prima încercare de a intra în Republica Moldova, nu a putut confirma prin documente scopul vizitei sale. Autorităţile mai spus că ea ar fi ajuns în Republica Moldova cu avionul Istanbul - Chişinău, după care a fost trimisă înapoi la Moscova cu prima cursă.
La scurt timp a revenit în Republica Moldova, pe lângă documentele de călătorie, a prezentat şi scopul călătoriei, avea chiar invitaţia de la Igor Dodon.
Vedeți mai jos interviul integral acordat de Igor Dodon:


