Zonele speciale pentru fumători în localurile publice sînt ineficiente, susţin experţi
Organizarea zonelor speciale pentru fumători şi instalarea sistemelor de ventilare s-au dovedit a fi măsuri ineficiente, iar persoanele aflate în aceste localuri sînt expuse fumatului secundar, susţin experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Potrivit experţilor, nu există nivel de securitate la expunerea la fumat şi anual milioane de oameni contractează boli provocate de fumatul secundar care conduce la invaliditate sau deces prematur.
Ghidul de implementare a articolului 8 al Convenţiei-cadru al OMS privind controlul tutunului "Protecţia împotriva expunerii la tutun" prevede o serie de măsuri de protecţie împotriva expunerii la fumul de tutun printre care: interzicerea totală a fumatului în locurile publice, transport şi implementarea în practică a legislaţiei antifumat.
Lupta împotriva tabagismului, se încadrează în Campania naţională de comunicare şi sensibilizare a populaţiei "Promovarea modului de viaţă sănătos" cu sloganul "Spune Da pentru sănătatea ta!",ediţia 2012, finanţată de CNAM .


