Ziua Europei va fi marcată în acest an și la Tiraspol
În acest an, Ziua Europei va fi marcată și în stînga Nistrului, începînd cu 26 mai. Declarația a fost făcută de șeful Delegaţiei UE în R. Moldova, Dirk Shuebel, în cadrul unei conferințe de presă, relatează NOI.md. Potrivit oficialului, în Chișinău manifestațiile vor demara începînd cu 18 mai.

Ambasadorul a menţionat că „Orășelul european" va fi punctul central al festivităților. Acesta va găzdui dezbateri publice cu ambasadori și oficiali moldoveni, informații cu privire la proiectele în derulare finanțate de către UE, școli de limbi străine, expoziţii, dar şi va oferi posibilitatea de a degusta din bucatele tradiţionale europene.
Anul acesta „Orășelul european” va fi organizat în scuarul Teatrului de Operă și Balet ”Maria Bieșu”, iar concertul în Piața Marii Adunări Naționale. În perioada 19-22 mai la Chişinău se va desfăşura ediţia a doua a Festivalului de Film European, iar în perioada 24-26 mai, 2013, evenimentul va avea loc la Tiraspol.
În cadrul aceleiași conferințe, prim-ministrul interimar Iurie Leancă, a spus că marcarea Zilei Europei în Republica Moldova devine deja o tradiţie frumoasă. Prim-ministrul interimar susține că există toate premisele ca 2013 să devină anul realizării obiectivelor stabilite, în special în contextul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius.
”După cum cunoașteți ne propunem să parafăm cît mai curînd posibil Acordul de Asociere cu UE și să asigurăm nivelul suficient de implementare a condițiilor Dialogului privind vizele cu UE pentru inițierea de către statele membre ale UE a procesului decizional vizînd liberalizarea regimului de vize pentru RM”, a menționat Iurie LEANCĂ.
Premierul a subliniat că Republica Moldova face tot posibilul în realizarea agendei europene, chiar dacă mai sînt multe de întreprins pentru a avansa pe această cale.


