Zeci de hectare de păşuni din Soroca şi Teleneşti vor fi reabilitate
Existenţa pajiştelor în localităţile rurale a devenit o adevărată problemă, iar asta din cauza terenurilor lăsate pârloagă şi a lipsei de bani pentru amenajare.

Graţie unui proiect implementat în localitatea Zastînca, raionul Soroca, terenurile lăsate în paragină sunt transformate în pajişti semănate, relatează Mesager.Locuitorii din satul Zastînca însămânţează 10 hectare de teren cu furaje. Până săptămâna trecută oamenii din localitate cu greu găseau un loc unde să-şi ducă animalele la păscut. Totul s-a schimbat după ce autorităţile locale au obţinut finanţare externă pentru amenajarea teritoriului.
Pentru însămânţarea păşunii au fost folosite 400 de kg de seminţe din Argentina.
Autorităţile locale spun că vor beneficia şi de elaborarea planului urbanistic al localităţii.
„A fost greu să amenajăm terenul pentru plantarea semințelor. Asta pentru că erau tufişuri, râpe, dar, până la urmă, am reuşit. În urma acestui proiect au avut de câștigat nu doar oamenii, dar şi satul”, a spus primarul localitații Zastînca, Pavel Covalciuc.
Costul proiectului se ridică la 150 de mii de lei. Alături de localitatea Zastînca, de păşuni reabilitate vor beneficia şi satul Badiceni din Soroca, dar şi alte două localităţi din raionul Teleneşti.