Zdubii vor „sparge” topurile: „E ceva special”
După aproape şase luni de absenţă de pe scena muzicală, formaţia Zdob şi Zdub le-a pregătit fanilor o surpriză de proporţii.
Roman Iagupov şi compania au lansat un nou single, împreună cu un videoclip pe măsură.
“Trece vremea omului” este cea de-a doua melodie promovată de pe albumul “Basta Mafia”, lansat la jumătatea lunii aprilie şi care a fost foarte bine primit de fanii trupei.
“Pentru noi, «Trece Vremea Omului» reprezintă piesa de pe albumul „Basta Mafia” pe care am reuşit cel mai bine să îmbinăm rockul cu muzica folk, iar meritul acestui lucru îl are cimpoiul la care cântă Valerică. În plus, are şi un text ce redă eterna fugă, irreparabile tempus, memento mori, într-o manieră simplă, pe înţelesul tuturor. Ce ţine de aranjament, drept sursă de inspiraţie a servit o piesă a trupei The Cure, în special riff-ul tobelor.Videoclipul e ceva special, redă energia şi totodată emoţiile, entuziasmul primului concert din turneul european 2012, după lungi repetiţii cu trainerul nostru de atunci, Kader Kesek. E un live pe cinste ce a avut loc în legendarul club din Budapesta A38.
Piesa deja de mult timp o cântăm la concerte, publicul chiar se pare că a îndrăgit-o, sperăm şi videoclipul să fie pe placul vostru”, spun Mihai Gîncu şi Roman Iagupov în cadrul unui comunicat postat pe zdob-si-zdub.com


