Zdubii au cântat pentru soţia lui Ilan Shor!
Vineri, interpreta din Rusia, Jasmin, soţia omului de afaceri moldovean, Ilan Shor, şi-a sărbătorit ziua de naştere într-un local de lux din Moscova.
La serbarea organizată cu această ocazie, Sara Manahimova Shor şi-a chemat rudele, prietenii şi colegii din showbizz. Băieţii din formaţia Zdob şi Zdub i-au distrat pe invitaţi până în zori.
Din Dagestan a venit chiar şi bunica de 80 de ani a interpretei. De asemenea, alături de interpretă s-a aflat şi soţul acesteia, Ilan, dar şi fiul ei din prima căsătorie, Mihail.
Potrivit Life Showbiz, invitaţii, printre care s-au numărat Nikolai Baskov, Diana Gurtskaya, Filipp Kirkorov, Anjelika Agurbaş, Yulia Nacialova, Andrei Malahov Miss Univers Xenia Suhinova, senatorul Artur Cilingarov, creatorul Valentin Yudaşkin ş.a. i-au adus omagiatei buchete enorme de flori, dar şi daruri care dintre care mai originale, inclusiv un abonament pentru o lună la un club de tango argentinian.

Cheful a durat până târziu, iar invitaţii nu se opreau din dans, făcându-l pe cineva să exclame: „Iată asta înseamnă „танцы со звездами” (din rusă, „dansuri cu vedetele”, un show celebru la un post tv din Rusia – n.r.).
Masa de sărbătoare era plină de bunătăţi din carne, peşte, sushi şi fructe, iar dintre băuturi, vodcă, şampanie, cognac şi whisky.

Până în zori, invitaţii au fost distraţi de către băieţii de la Zdob si Zdub şi formaţia din Rusia, Дискотека Авария.


