Vreme frumoasă, dar cu ploi de scurtă durată
În următoarele zile vremea va fi ușor instabilă, dar cu temperaturi ridicate.

Astăzi se anunță vreme frumoasă, doar în nordul țării sunt prognozate averse de scurtă durată însoțite de descărcări electrice. Maxima zilei va fi de +32 de grade Celsius. Noaptea se vor înregistra +20 de grade. Vântul va sufla moderat, cu până la 10 m/s și ne va răcori de zăpușeală.
Joi , vremea nu se schimbă esențial și va rămâne instabilă pe alocuri, în special în regiunile din nordul țării, unde sunt anunțate ploi cu descărcări electrice. Regimul termic rămâne același, +32 de grade Celsius. În orele nocturne vor fi +20 de grade. Vântu va sufla cu până la 10 m/s.
Vineri, în ultima zi lucrătoare din săptămână, ploile se vor extinde. Potrivit sinopticienilor, cerul va fi variabil și sunt prognozate ploi în nordul și centrul republicii. Aversele vor fi însoțite de tunete și fulgere. Temperaturile mai coboară cu câteva valori și vom avea o maximă de +26 de grade Celsius în nordul țării și +31 grade în sud. În orele nocturne se vor menține +20 de grade. Vântul se va intensifica și va sufla în rafale de până la 12 m/s.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în weekend vom avea parte de ploi, dar se vor menține temperaturile de peste +31 de grade Celsius.


