Voluntarii sunt așteptați astăzi să doneze sânge în patru municipii
Un eveniment de donare voluntară de sânge are loc astăzi, 1 martie, la nivel național.

Donatorii, persoane cu vârsta de peste 18 ani, sunt așteptați cu un act de identitate în municipiile Chișinău și Bălți, Cahul și Comrat, începând cu ora 08:00, transmite IPN.
În municipiul Chișinău, donatorii sunt așteptați la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui , str. Academiei 11, între orele 08:00 și 15:00, și la Complexul Comercial Jumbo, de pe bd. Decebal 23/1, în intervalul de timp 10:00-16:00.
În Bălți, puncte de colectare sunt deschise la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, de pe str. Decebal, 113, între orele 08:00-15:00, și la Universitatea de Stat „Alecu Russo”, str. Pușkin, 38, între orele 10:00-16:00.
La Cahul donatorii sunt așteptați la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, din str. Alexei Mateevici, 103/2, între orele 08:00-15:00, iar la Comrat – în cadrul Spitalului Raional Comrat, secția de transfuzie a sângelui, str. Odesa, 2, între orele 08:00 și 14:00.
În anul 2017, numărul donărilor de sânge voluntare au constituit 86,2 la sută din numărul total de donări.


