Vlad Ţurcanu: „Preşedintele este o persoană atipică pentru un politician”

Preşedintele ţine cont şi de sfaturile soţiei sale, doamna Margareta Timofti. Aceste şi alte declaraţii purtătorul de cuvînt al Preşedintelui, Vlad Ţurcanu le-a făcut într-un interviu acordat în exclusivitate portalului TRIBUNA.

T: Domnule Ţurcanu, înainte de fi numit în funcţia de consilier al Preşedintelui, purtător de cuvînt, activaţi la un post de radio. Ce v-a determinat să renunţaţi la acea funcţie? Din cîte bănuim nu salariul a fost motivul.

V.Ţ.: La Radio Chişinău am lăsat colegi şi prieteni de care mi-a fost greu să mă despart. Rareori mi s-a întîmplat să fac parte dintr-o echipă atît de specială, ca aceea în care lucrează Marian Voicu, Cătălin Gomboş, Corneliu Rusnac, Mariana Vasilache sau Andrei Mîţu. Mi-aş fi dorit să-i iau pe toţi cu mine la Preşedinţie dacă nu mi-ar fi păsat de Radio Chişinău.

Dar eu sînt un om căruia îi place să se afle în acţiune. La un moment dat, ca jurnalist, vrei mai mult decît să pui întrebări. Vrei, de exemplu, să dai răspunsuri. Sau să pui în practică nişte idei. Cînd Preşedintele Timofti mi-a spus la prima noastră discuţie că vrea „foarte mult” să-i fiu consilier pe comunicare, am ezitat foarte puţin timp, cît ne-a luat să punem la punct cîteva detalii. A fost simplu ca atunci cînd simţi cu toată fiinţa ta că cineva are nevoie de tine. Şi în acest caz era vorba de Preşedintele ţării.

T: De patru luni activaţi la Preşedinţie. Ce aţi reuşit să faceţi pînă acum? La ce etapă este formarea biroului de presă al Preşedinţiei? Ce planuri de viitor aveţi în ceea ce priveşte comunicarea instituţiei în cadrul căreia activaţi?

V.Ţ.: Eu n-o să mă autoevaluez, deşi am făcut acest exerciţiu în companiile americane şi germane în care am lucrat. Îi las pe alţii să se dea cu părerea, mai ales că dintr-o parte ar trebui să se vadă mai bine.

Serviciul de presă este mai mic decît mi l-aş fi dorit. Austeritatea este cuvîntul de ordine la Preşedinţie. Eu nu dispun de bugete după bunul meu plac şi nici nu desenez grile de personal.

Despre comunicarea către public pe care o va face şi de aici înainte Preşedinţia, vă pot răspunde scurt: va fi la obiect, sinceră şi coerentă. Cu alte cuvinte, vom evita comunicatele de umplutură şi abordările populiste, ca să vă citez. Va prima conţinutul în faţa formei. Vorbim mai încolo despre efecte. Urma alege, spune un proverb românesc.

T: Cum este Nicolae Timofti ca şef? Acceptă sfaturile Dvs. în materie de comunicare?

V.Ţ.: Vă recunosc că sînt situaţii în care avem puncte de vedere diferite asupra modului în care trebuie să procedăm sau să reacţionăm. Dar acestea sînt tot mai rare. Discutăm permanent şi ne echilibrăm viziunile. Misiunea mea este să-l pun în legătură pe Preşedintele cu toate detaliile unei situaţii, dar Domnia sa este cel care ia, în definitiv, o decizie.

Domnul Preşedinte este aşa cum l-aţi văzut: cumpătat, dar ferm. Nu vă luaţi după vorba sa aşezată, care poate da impresia că ar fi uşor de influenţat. Este un Preşedinte democrat, în sensul larg al cuvîntului. Ascultă oamenii şi-şi trage concluziile.

T: Cum arată o zi din activitatea Dvs.?

V.Ţ.: Se întîmplă să am şi zile monotone, cam una pe săptămînă, atunci cînd am mult de scris. În general, însă, am perioade foarte animate. Ziua mea de lucru începe de acasă, unde văd ultimele ştiri în timp ce dejunez, continui să mă informez în maşină, în drum spre serviciu, la telefonul mobil. Ajuns la serviciu, am discuţii scurte cu Preşedintele, Secretarul general al instituţiei prezidenţiale, domnul Ion Păduraru, şi cu şeful de protocol. După care încep întîlnirile sau deplasările prin oraş, după caz. Toate acestea, pigmentate cu zeci de discuţii la telefon, cu jurnalişti, funcţionari şi cu diverşi alţi cetăţeni. În pauze, scriu. Răspund mesajelor care-mi vin pe poşta electronică, fac comunicate de presă, redactez interviuri, fac note informative către Preşedinte şi urmăresc tot ce se întîmplă pe parcursul zilei. Seara, de obicei, tragem linie, împreună cu Preşedintele, şi stabilim ce avem de făcut în ziua următoare.

T: Ultimul Barometrul al Opiniei Publice din mai, 2012, denotă că Dl. Preşedinte se bucură de încrederea a 4% din cetăţenii R. Moldova. Ce planificaţi să faceţi pentru a ridica nivelul încrederii populaţiei în Dl. Preşedinte? Intenţionaţi să apelaţi la acţiuni mai populiste?

V.Ţ.: Preşedintele este o persoană atipică pentru un politician, în sensul că nu face un scop în sine din vizibilitatea pe care trebuie să o aibă. Preşedintele va acţiona pe îndelete, cu atenţie. Populaţia va avea posibilitatea să vadă în timp că Preşedintele este echilibrat, nu ezitant, aşa cum se interpretează. Că preferă să construiască cu migală, decît să facă gesturi spectaculoase. Că preferă să explice, decît să bată cu pumnul în masă. În felul acesta, da, este mai greu să te faci auzit şi înţeles. Dar, spuneţi-mi, n-am avut noi atîţia politicieni, inclusiv preşedinţi, care ne-au promis luna de pe cer şi au sfîrşit prin a slăbi instituţiile democratice? Preşedintele Timofti va rezista îndemnurilor de a intra la rubrica destinată evenimentelor mondene sau la cea rezervată scandalurilor.

T: Cine se ocupă de imaginea Preşedintelui ţării? Avem în vedere cine îi dă sfaturi cum să asorteze hainele, cum să se comporte în anumite situaţii?

V.Ţ.: De hainele Preşedintelui sigur nu eu mă ocup. Recent, cînd Preşedintelui i s-a făcut un costum, a fost consultat un designer vestimentar. Preşedintele ţine cont şi de sfaturile soţiei sale, doamna Margareta Timofti.

T: Recent V-aţi căsătorit. În contextul în care persoanele publice nu prea au viaţă privată, povestiţi-ne despre aleasa inimii Dvs. Cum V-aţi cunoscut, ce planuri de viitor aveţi?

V.Ţ.: Eu am viaţă privată, dar nu mi-o etalez, pentru că nu-mi place să trăiesc ca într-o cutie de sticlă. Pe soţia mea o cheamă Olesea şi am cunoscut-o în urmă cu trei ani şi jumătate. Plănuim să ne simţim bine.

T: Ce hobby aveţi?

V.Ţ.: Îmi place să pescuiesc, dar de cînd sînt la Preşedinţie am reuşit să stau cu undiţa în mînă de doar trei ori. De asemenea, îmi place grădinăritul şi pot ore în şir să plivesc de buruieni terenul pe care îl am la ţară. De pasiunea pentru lecturi nu vă mai zic, că aş fi banal.