Viorel Chetraru: În mare parte corupţia în Moldova este generată de guvernare
În mare parte corupţia în Moldova este generată de guvernare. O declarație în acest sens a fost lansată de generalul Viorel Chetraru, director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Publika.

"În mare parte puterea este cea care generează acte de corupţie", a spus el, menționând că "opoziţia trebuie să fie cea mai interesată în activitatea eficientă a [viitorului] Centru Național Anticorupție"
Generalul a amintit cazurile de corupție de la primăria capitalei, cazurile de luare de mită cu implicarea reprezentanților ai guvernului, Cancelariei de Stat, din teritoriu, etc.
"Aici au venit cei mai buni de la Vamă, FISC, din Poliţia Financiară, elitele. În medie avem 500 de dosare din domeniul corupţiei transmise justiţiei pe an, avem pronunţate sentinţe pe 50 la sută din cele remise, în procente, 20 la sută - suspendarea executării pedepsei, peste 30 la sută sunt amenzi, iar la puşcărie nu stă nicio persoană", a subliniat el.


