Video// Ghinionul nu se lasă de Usatîi. Nici berea gratis nu a convins oamenii să iasă în stradă
Ghinionul se ține scai de liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi. Aceasta după ce nici în orașul în care este primar nu a reușit să mobilizeze oamenii să iasă la proteste.

Chiar dacă a făcut numeroase presiuni asupra activiștilor săi, a folosit resursele administrative și chiar a oferit bere gratis, în stradă au ieșit aproximativ 600 oameni. Pe internet a fost publicată o filmare de la protestul din Bălți care arată că cei prezenți nu sunt foarte entuziasmați și motivați de discursurile liderior formațiunii, scrie politics.md.
Nici ieri, la protestul de organizat de „Partidul Nostru” la Comrat, Renato Usatîi n-a reușit să scoată oamenii în stradă. Poliția a raportat cira 250 de participanți.
Aceasta în pofida faptului că Usatîi a scos oamenii cu forța în stradă.
Tot ieri, în presă a fost publicată înregistrea unei convorbiri telefonice dintre organizatorii protestelor care să plângeau că sunt forțați să scoată în stradă oamenii în termeni restrânși și fără a avea resursele necesare la dispoziție. La fel, presa a scris și despre nemulțumirile funcționarilor unor primării din nordul țării, unde conducerea „Partidului Nostru”, la fel a făcut presiuni pentru ca aceștia să scoată oamenii la protest.


