Ссылка скопирована
Victimele evenimentelor din 7 aprilie îşi pot ridica indemnizaţiile
Alte 102 de persoane care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 vor primi indemnizaţii unice între 3000 şi 7000 lei.

Banii vor putea fi ridicaţi în numerar astăzi, 23 noiembrie, la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în incinta Direcţiei economico-financiară. Beneficiarii sunt rugaţi să se prezinte cu buletinul de identitate.
Persoanele civile şi colaboratorii organelor de drept care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 primesc în continuare indemnizaţii unice. În acest sens, Guvernul R. Moldova, a constituit la 2 februarie curent Comisia guvernamentală pentru identificarea persoanelor civile şi colaboratorilor organelor de drept care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 şi recuperarea prejudiciului cauzat acestora.Astfel, la 4 aprilie curent, de indemnizaţii unice au beneficiat 116 persoane. Iar în timpul examinării Hotărârii Guvernului din 4 aprilie, prim-ministrul Vlad Filat a subliniat că mandatul Comisiei este cu titlu permanent şi aceasta va activa până la ultima cerere adresată.
Potrivit Hotărârii Guvernului din 14 noiembrie 2012, persoanele civile şi colaboratorii organelor de drept care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 vor primi în continuare indemnizaţii unice din fondul de rezervă al Guvernului.


