Valeriu Cerba şi Adevărul despre Transnistria

În anii 1981-2011 a activat în organele afacerilor interne în diferite funcţii: Direcţia profilaxie, Direcţia poliţiei economice, şef-adj. Direcţia generală ordine publică, Şef Serviciul operativ al SM, Comisar-adjunct al Inspectoratului de poliţie al jud. Chişinău, şef Direcţiei Inspectări Generale şi Control a M.A.I., consilier, şef al Cabinetului ministrului.

Drept exemplu serveşte faptul desfăşurării multiplelor activităţi operativ-investigative despre formaţiunile militare separatiste, intenţiile şi planurile lor strategice în raioanele Rîbniţa, Dubasari, Grigoriopol, Bender şi or. Tiraspol.

Odată cu agravarea situaţiei în or. BENDER, a fost transferat în sat. Varniţa, unde la iniţiativa dlui V. Cerba, de comun cu dl T. Serbov şi comisarul T. Gonţa, a fost creat Statul major operativ în scopul conducerii efective cu voluntarii şi poliţiştii, participînd activ la acţiunile militare de luptă în timpul multiplelor atacuri de către gardişti în or. Bender şi asupra sat. Varniţa. A organizat reţinerea şi documentarea a mai mult de 20 mercenari-ofiţeri în rezervă ţi persoane cu antecedente penale, racolaţi de conducerea separatistă în Rusia.

Este important de menţionat faptul prevenirii de către V. Cerba, la 26 iunie 1992, ora 02.00, a unui act terorist inuman şi ieşit din comun, organizat de către un grup de gardişti, care prin folosirea aruncătoarelor de mine şi pistoalelor automate din partea localităţii Parcani, au provocat scurgerea gazului metan din cele 5 cisterne, cîte 40 tone fiecare, de la Staţia de acumulare a gazului din sat. Varniţa. Prin deflagraţia acestor cantităţi voluminoase de gaze, aceştia au urmărit scopul lichidării satului Varniţa, unde se aflau voluntarii acestei localităţi şi forţe ale Ministerului de Interne. 

Scurgerea masivă a gazului a fost observată, în acea noapte, de către V. Cerba şi conducătorul grupului de voluntari, Tudor Serbov în timpul verificării serviciului la posturile de pe malul Nistrului, acest caz fiind raportat operativ conducerii MAI (dl C. Antoci) şi administraţiei or. Bender. Părţile au reacţionat oportun şi au întreprins măsuri adecvate de încetare a focului de arme, creând posibilităţi specialiştilor în domeniu să se deplaseze la obiectul dat şi să prevină o deflagraţie de proporţii, în urma căreia, conform estimării experţilor, consecinţele erau catastrofale atît pentru sat. Varniţa, or. Bender cît şi localitatea Parcani.

Ca responsabil în domeniul dat a planificat măsuri complexe de intensificare a activităţilor organizatorice şi practice în zona de securitate, acordând periodic ajutorul metodic şi practic comisariatelor de poliţie, cît şi autorităţilor publice locale din zona de conflict. Toată gama de evenimente ce au loc în raioanele de est ale republicii în ultimii ani, cursul luat de liderii separatişti de la Tiraspol spre tensionare a situaţiei, provocările multiplele şi încălcările flagrante a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a fost monitorizată de dl V. Cerba cu informarea conducerii R. Moldova şi refelectarea în mass-media locală şi cea internatională, precum şi în cadrul conferinţelor naţionale şi internaţionale.

Valeriu Cerba şi Adevărul despre Transnistria: evenimente, fapte şi constatări 
Rolul imoral în acest război al Rusiei pro-imperiale.

În contextual dat vreau să remarc că pe parcursul a 20 ani, fiind preocupat de problema vizată, am acumulat şi sistematizat foarte multe informaţii, materiale şi probe veridice care direct demonstrează despre motivul afectării Republicii Moldova de flagelul separatismului agresiv, de rînd cu alte republici ex-sovietece, originea şi cauzele conflictului armat, cine de fapt sunt adevăraţii regizori şi autori al războiului de pe Nistru (nu conflict), cine este naşul separatismului transnistrean şi cine a înarmat formaţiunile anticonstituţionale cu armament şi tehnică blindată din arsenalele Armate a 14-a. 

Mai jos am să mă strădui, pas cu pas şi sistemic, să aduc probe şi argumente documentare pentru ai contrazice pe cei care implementează minciuna de lungul anilor - duc în eroare opinia publică din ţară şi cea internaţională.

Se pare ca în Republica Moldova nu au mai rămas din cei care nu ar dori soluţionarea problemei transnistreane. Cele două maluri sunt strîns legate, iar pe ambele parti ale Nistrului locuiesc rude, prieteni, cunoscuti si colegi. In acelasi timp, prin construirea intenţionată a unor linii artificiale de izolare si incercari de a cultiva ura intre maluri, acesti oameni sunt fortati să-şi trateze problemele unul celuilalt cu raceala si alienare. 

Acest adevăr la confirmat prim-preşedintele R. Moldoba Mircea Snegur, care la sfîrşitul anului 1990, în timpul întîlnirii sale cu Mihail Gorbacev si Anatolii Lukyanov (dupa intilnirea cu Igor Smirnov), le-a comunicat acestora ca RSS Moldoveneasca nu va semna noul Tratat unional.

Indispus, M. Gorbacev i-a protestat foarte dur dlui M. Snegur că daca nu va semna Tratatul ,,va avea si republică transnistreană si gagauză". Imediat, adresîndu-se catre A. Lukyanov, care stătea alaturi, el a cerut confirmare cuvintelor sale. La care Lukyanov a raspuns, ca "ei deja au pe malul sting", astfel confirmind implicarea sa la organizarea si sustinerea separatismului in Moldova. 

In aprilie 1992 anchetatorul pentru investigarea crimelor deosebit de grave din oficiul procurorului general al Republicii Moldova P. Lutenko, deplasat oficial la Moscova, a extras un sir de documente din arhiva lui A. Lukyanov, arestat dupa esecul puciului din august 1991, printer care a descoperit adresarea Sovietului Suprem trasnistrean despre dorinta Tiraspolului de a lua parte la semnarea noului Tratat unional in calitate de subiect independent. Documentul era insotit de o rezolutie cu semnatura lui Lukyanov care spunea: "Tov. Nisanov! Este necesar de a studia intrebarea aceasta si de a elabora o strategie de participare a Republicii Trasnistrene la semnarea Tratatului unional". Iar referendumul pe intrebarea pastrarii Uniunii Sovietice s-a desfasurat pe malul sting sub protectia trupelor MAI URSS si armatei a 14, in pofida faptului ca RSS Moldoveneasca a refuzat sa participe la aceasta votare "populara". 

De fapt, cercurile politice intresate din Federaţia Rusă, de comun cu elita vorbitoare de limbă rusă a complexului industrial - militar din Republicii Moldova, în frunte cu Ig. Smirnov, au uzurpat puterea în această regiune a R. Moldova. 

Cu sprijinul cercurilor politice şi concursul fostului Preşedinte al Sovietului Suprem al U.R.S.S., A. Luchianov, în Tiraspol şi alte localităţi din stânga Nistrului, în perioada menţionată, la întreprinderile industriale mari s-au format ,,Comitete muncitoreşti” numite O.S.T.K., ,,formaţiuni muncitoreşti în ajutorul miliţiei”, formaţiuni paramilitare, batalioane şi detaşamente de gardişti, înarmaţi şi instruiţi de ofiţeri ai Armatei a 14-a ruse.

Dealtfel, la 6 septembrie 1991, aşa-zisul „Sovietul suprem” al autoproclamatei republici nistrene adoptă o hotărâre care prevedea trecerea necondiţionată a tuturor organelor statale din stânga Nistrului ale R. Moldova sub jurisdicţia acesteia şi formarea „gărzii republicane”.

În perioada 19 septembrie - 7 decembrie 1991, sub conducerea liderilor separatişti şi serviciilor secrete străine, bandele de gardişti, organizând acte teroriste şi alte provocări armate au ocupat secţiile de poliţie Rîbniţa, Camenca, Slobozia, Grigoriopol şi Tiraspol.

Doar numai conducerea şi efectivul secţiilor de poliţie Dubăsari şi Bender au rezistat multiplelor presiuni şi provocări, ignorând categoric să se supună cerinţelor ilegale de trecere sub jurisdicţia administraţiei separatiste. Serviciile secrete şi gardiştii au declanşat o serie de acţiuni sistemice de intimidări, provocări cu utilizarea armelor de foc şi maltratări în privinţa poliţiştilor şi membrilor de familie acestora, fiind impuşi să părăsească localităţile de baştină.

De menţionat că fărădelegile banditeşti ale separatiştilor, soldate cu tot mai multe victime umane, au continuat, sporadic, pînă la 2 martie 1992, cînd a căpătat nişte proporţii de război adevărat, avînd drept scop agravarea pînă la limită a situaţiei social-politice în Republica Moldova, în special în această zi, pentru a zădărnici admiterea tânărului stat în Organizaţia Naţiunilor Unite. 

Punctul culminant al acelor acţiuni a urmat, conform amentirilor dlui M. Snegur, după o indicaţie nemijlocită a Ministrului Apărării al Federaţiei Ruse, P. Gracev, adresată, la 19 mai 1992, comandantului Armatei a 14-a, generalului I. Netcaciov, prin care s-a dispus: 

,,Avînd în vedere că Transnistria este pămînt rusesc şi situaţia acolo s-a agravat, trebuie să-l apărăm cu toate mijloacele şi pe toate căile. Pentru aceasta vi se cere:
1. Să fie completate din rezervele pentru mobilizare toate unităţile militare ale Armatei a 14-a, dislocate pe teritoriul Transnistriei;
2. Să fie aduse în stare de pregătire deplină de luptă toate unităţile militare;
3. Să fie deblocate toate unităţile militare” (pentru a face posibilă deplasarea tehnicii de luptă, n.n.).

Un alt exemplu elocvent constituie recunoaşterea, în editura ,,Исторический альманах приднестровья” din noembrie 2010, implicării Armatei a 14-a în acţiunile militare de partea separatiştelor de către generalul-colonel în rezervă V. M. Jurbenco, locţiitorul şefului Statului Major General FA a F.Ruse, conducător al operaţiunii pacificatoare în a. 1992.

Acest ofiţer a constatat faptul că, în timpul escalării acţiunilor militare, A. Lebedi, comandantul Armatei a 14-a, fără consănţămîntul Ministerului Apărării a F. Ruse a antrenat subdiviziunile subordonate în acţiunile militare contra forţelor armate constituţionale, cu transmiterea armamentului, muniţiilor şi tehnicii blindate de luptă formaţiunilor separatiste. 

Cine au fost fruntaşii separatismului în Moldova? 

În februarie 1990 s-a creat grupa de deputati "Soiuz" (uniune) în Sovietul Suprem (SS) al URSS şi urmărind drept scopul sau de baza evitarea dezmembrarii Uniunii Sovietice, acordînd un suport substantial Interfrontului moldovenesc. La crearea grupului "Soiuz" au participat reprezentanti ai miscarilor interfrontiste republicane, care devenise deputati in Sovietul Suprem al URSS. Este important de mentionat ca unul din fondatorii si liderii "Soiuz" a fost deputatul SS URSS din RSS Moldoveneasca Yurii Blohin. Iar aceasta oferea Tiraspolului oportunitati considerabile de lobby la Moscova. Anume Y. Blohin asigura legatura echipei lui Igor Smirnov cu presedintele Sovietului Suprem URSS Anatolii Lukyanov, care a fost unul dintre cei mai activi suporteri ai "Soiuz" si care a adus un aport substantial la aparitia nerecunoscutei Republici Nistrene Moldovenesti. 

In rezultatul acestei politici a Moscovei la 19 august 1990 în Comrat a fost declarată Republica Gagauza Sovietică Socialistă în componenta Uniunii Sovietice, iar la 2 septembrie 1990 la Tiraspol a fost declarata crearea Republicii Transnistrene Moldovenesti Sovietice Socialiste în componenta Uniunii Sovietice. Acestea au devenit pirghii de presiune ale Sovietului Suprem al URSS asupra Chisinaului, folosite pentru fortarea conducerii RSS Moldovenesti sa semneze noul Tratat unional. 

Astfel, prezenţa forţelor militare străine în regiunea transnistreană şi existenţa aşa-numitelor posturi vamale interne, periclitează şi atentează la dreptul de liberă circulaţie a cetăţenilor. Reprezentanţii forţelor nominalizate, prin comportamentul său nu manifestă o atitudine obiectivă şi imparţială faţă de misiunea pe care o îndeplinesc, ci dimpotrivă, una tendenţioasă în relaţiile cu colaboratorii de poliţie, adesea insinuând evident situaţii de provocare a conflictelor. 

Nu pot să nu vă aduc la cunoştinţă şi cazul eşit din comun, cînd la 17 iunie 2007, structurile de forţă separatiste au întreprins o gamă întreagă de acţiuni provocatoare cu caracter violent (au luat cu asalt Secţia de votare, fiind deteriorat imobilul şi sustrase listele şi buletinele de vot.), îndreptate la blocarea Secţiei de votare la circumscripţia electorală nr.15/3 şi curmarea exercitării dreptului la vot al cetăţenilor pentru alegerea primarului comunei Corjova, raionul Dubăsari şi Consiliului local.

În acest context menţionăm doar două pilde, din anii precedenţi, când angajaţii M.A.I. al Republicii Moldova l-au reţinut pe ofiţerul Nemcov al aşa numitului minister al securităţii de stat Transnistrean, care a încercat să realizeze structurilor criminale un complex mobil de rachete antiaeriene “Igla”, “Strela”, substanţe explozive şi alt armament. Totodată, în or. Bender a fost reţinut comandantul plutonului de instruire militară a forţelor armate transnistrene D. Sudacov, la care au fost depistate 502 patroane cu calibru 5,45 mm. şi 6 grenade de luptă.

Interesele imuabile ale Federaţiei Ruse de a menţine Republica Moldova în sfera sa „tradiţională” de influenţă au determinat Moscova să pledeze mai degrabă în favoarea „îngheţării” conflictului în jurul Transnistriei decât să sprijine o soluţie de compromis care ar răspunde intereselor tuturor actorilor implicaţi, în primul rând celor ale Republicii Moldova. 

Respingând cu desăvârşire ideea compromisului şi a reconcilierii, regimul de la Tiraspol a profitat din plin de avantajele obţinute de pe urma concesiilor, îndeosebi, de ştampilele vamale şi de recunoaşterea dreptului de a întreţine relaţii externe în domeniul comercial-economic, de conceptele de federalizare şi de „stat comun”, de tratarea ca „parte egală” la negocieri, pentru aşi edifica şi întări structurile unei entităţi secesioniste cu ambiţii de a fi recunoscute ca stat independent.