Vadim Cojocaru, adjunctul lui Viorel Chetraru la CNA
Vadim Cojocaru a fost numit astăzi de Parlament în funcția de vicedirector al Centrului Național Anticorupție.

Precizăm că Vadim Cojocaru a fost șef al Departamentului instituții penitenciare, dar fost demis din funcție în 2011 prin ordinal ministrului Justiției, Oleg Efrim.
Ministrul a precizat atunci că demisia a fost cauzată de „o greșeală de sistem”. Potrivit acestuia, Cojocaru a ieșit la pensie încă în martie, apoi a fost reangajat prin ordinul fostului ministru al Justiției, Alexandru Tănase, şi nu de către Colegiului MJ, așa cum presupune procedura.
Întâmplător sau nu, Cojocaru a fost demis după un scandal de la Penitenciarul nr. 13. Jurnal de Chișinău publicase un material despre unele probe audio care dovedeau faptul că deținutele penitenciarului erau obligate să întrețină relații sexuale cu alți deținuți și chiar cu angajații penitenciarului.
Totuși, ministrul Justiției afirma atunci că demisia lui Cojocaru nu are legătură cu acest scandal.


