Urechean, despre „Moldova electronică”: Bill Gates „otdîhaet”
Curtea de Conturi a depistat mai multe nereguli, probleme, dar şi cheltuieli ineficiente în implementarea strategiei "Moldova electronică" pentru anii 2005-2010. Timp de cinci ani, sistemul informaţional electronic din Republica Moldova a funcţionat ineficient, deşi din bugetul de stat au fost alocate circa 40 de milioane de lei.

Auditorii Curţii de Conturi au depistat că nu au fost evaluate riscurile acestei strategii, iar investiţiile au fost în zadar. „Au început investiţii care din start nu aveau sorţ de izbândă din mai multe cauze, inclusiv din cauza că unele erau cu formulare vagă, neclară, şi nu puteau fi efectuată realizarea lor din cauza lipesei indicatorilor de performanţă sau de realizare”, a menționat auditorul Georgian Antoci.
Actualul ministru al Tehnologiilor Informaţionale susţine că de mult aştepta un raport de audit al instituţiei pentru a depista neregulile. Însă nu vrea să facă o investigaţie internă pentru a afla unde s-au cheltuit banii.
„Eu nu cred că nu se dă de capăt. Cineva a cheltuit banii ăştia şi eu sunt sigur că se ştie unde sunt cheltuiţi, se ştie ce s-a procurat, la ce preţ s-au procurat şi dacă au fost careva încălcări, să răspundă acei care au efecutat aceste încălcări. Cu siguranţă nu vom face o investigaţie. Sunt organe abilitate cu drepturi să facă acest lucru”, a menționat ministrul Tehnologiilor informaționale, Pavel Filip.
„Voi sunteţi acei care aţi făcut vâlvă în toate ţările CSI cu un sistem informaţional în Republica Moldova super. Bill Gates „otdîhaet” de sistemul informaţional din Moldova. Şi când am ajuns la ziua de astăzi constatăm că noi de fapt nu avem nimic. Avem diferite frânuri ale unor începuturi, dar nu le putem integra într-aun sistem unic. Înseamnă că nu avem nici pe dracu", a declarat președintele Curții de Conturi, Serafim Urechean.


