theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
11 Марта 2015, 18:15
823
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Unii directori de spitale vor fi sancționați

Managerii instituțiilor medicale care nu au făcut rezerve de medicamente și nu au aprovizionat spitalele cu medicamente vor fi sancționați. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății Mircea Buga în cadrul ședinței de astăzi a Executivului.

Managerii instituțiilor medicale care nu au făcut rezerve de medicamente și nu au aprovizionat spitalele cu medicamente vor fi sancționați. Foto: mednews.md
Managerii instituțiilor medicale care nu au făcut rezerve de medicamente și nu au aprovizionat spitalele cu medicamente vor fi sancționați. Foto: mednews.md

Acesta a menționat că în scurt timp va fi organizat un briefing de presă pe acest subiect. „Am efectuat mai multe controale în instituțiiel medicale care se află în subordinea Ministerului Sănătății. Vom veni cu sancţiuni pentru managerii de spitale care nu au fost responsabili să asigure aprovizionarea pentru unele stocuri. Vreau să vă informez ca situația s-a ameliorat comparativ cu situația precedentă. În prezent aceștia au o atitudine mult mai responsabilă, ca urmare a intervențiilor care au fost efectuate”, a declarat Buga.

Potrivit ministrului Sănătății, deși la unele instituții raionale livrarea medicamentelor se efectuează fără întârzieri, totuși unele spitale nu dispun de cantităţi suficiente de medicamente. În același context, sursa a menţionat că un furnizor de medicamente a cerut majorarea preţurilor.

„Am primit câteva scrisori de la unii furnizori de medicamente.Vreau să vă mai spun că există un furnizor de medicamente, nu voi da azi numele, care a solicitat majorarea prețurilor contractuale, ceea ce am discutat și cu dumneavoastră, și cu colegii, că este inadmisibil din moment ce există contractul încheiat în baza licitaţiilor realizate anterior.

Deci, vom răspunde, probabil, în acest sens. Dar trebuie să fim gata ca în caz de neonorare a obligaţiunilor să intervenim prompt pentru acoperirea rapidă a stocului de medicamente, care eventual poate să nu fie livrat. Eu am să vă informez special, domnule premier, referitor la această situaţie”, a mai adăugat Buga.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована