Unde a fost găsit un bărbat care a dispărut acum 17 ani
A dispărut fără urmă acum 17 ani din Ucraina şi a fost depistat recent pe teritoriul ţării noastre de către ofiţerii Biroului Migraţie şi Azil al Ministerului Afacerilor Interne.

Acesta îşi ducea traiul într-un vagon improvizat, care-i devenise casă. Un ucrainean, în vârstă de 65 de ani, a ajuns în vizorul oamenilor legii de la noi, după ce autorităţile ucrainene l-au dat în căutare internaţională.
În tot acest timp, nimeni nu a ştiut nimic de el, bărbatul neavând vreun act de identitate. Mai mult decât atât, acesta se prezenta sub un alt nume, scrie Canal3.
Astfel, în baza unor informaţii, s-a stabilit că individul dispăruse după ce a ieşit din închisoare, acolo unde îşi ispăşise pedeapsa pentru omor, comis în trecut. Pare că a ales să vină pe teritoriul Republicii Moldova pentru a gusta din libertate.
Potrivit ofiţerului principal al Secţiei Regionale Centru al Biroului Migraţie şi Azil, Gheorghe Alexei în cadrul investigaţiilor operative întreprinse, bărbatul a fost identificat, iar acum sunt întreprinse şi măsurile necesare în vederea găsirii rudelor acestuia.
În adresa regională Centru a Biroului Migraţie şi Azil a parvenit informaţia precum că cetăţeanul din Ucraina se află pe teritoriul Republicii Moldova, cu încălcarea regulelor de şedere, în lipsa actelor de identitate, fiind anunţat în căutare de către organele de drept din Ucraina.


