Un viceprimar dă cu subsemnatul la procuratură
Mai mulți factori de decizie din cadrul Primăriei Chișinău, între care şi un viceprimar, vor fi cercetaţi penal pentru implicarea într-un scandal privind darea în exploatare a unui bloc locativ, care nu corespunde cerinţelor tehnice.

Anunţul a fost făcut astăzi de către şeful Direcţiei Generale Urmărire Penală a CCCEC, Bogdan Zumbreanu.
Potrivit sursei citate, un bloc locativ din sectorul Ciocana a fost dat în exploatare, fără respectarea normelor de recepție finală a unui imobil şi chiar dacă Inspecția de stat în construcții a depistat numeroase încălcări.
În acelaşi timp, primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a declarat, pentru postul de televiziune Publika TV, că, „dacă se va demonstra că cineva din primărie este implicat, acesta va fi pedepsit”.
Se presupune că primarul la care se referă procurorii este Nistor Grozavu.


