Un tînăr amenința că se va arunca în gol! Vezi întreaga poveste!
Un elev îndrăgostit lulea a mobilizat toţi poliţiştii din Teleneşti. Adolescentul de 16 ani a urcat pe acoperişul liceului de la Negureni, ameninţând că se va arunca în gol.
Colegii băiatului presupun că suferă în urma unei iubiri neîmpărtăşite, motiv pentru care ieri seară le-a scris şi un mesaj de adio. Din fericire, tragedia a fost evitată graţie unchiului său. Omul a reuşit să-şi coboare nepotul de pe şcoală.
Elevul care învaţă în clasa a zecea a venit astăzi la şcoală mai devreme. În tăcere, şi-a lăsat geanta şi s-a dus direct spre pod. De acolo a urcat pe acoperiş şi a stat aproape patru ore. În tot acest răstimp a ţinut cu sufletul la gură întreg satul.
Băiatul era surd la rugăminţile părinţilor şi striga că dacă cineva se apropie de el, se sinucide. Martorii au urmărit îngroziţi cum acesta şi-a aruncat încălţămintea şi ciorapii. Se ridica, apoi se aşeza. A improvizat chiar şi câteva mişcări de dans. Administraţia liceului a interzis elevilor să iasă afară. Colegii spun că băiatul era pasiv în ultimele zile şi suferea din cauza unei colege.
La faţa locului au venit imediat comsiarul de Teleneşti, ambulanţa şi pompierii. Cei din urmă au adus şi o saltea imensă, ca să evite pentru orice eventualitate impactul. Din fericire, un unchi al minorului s-a urcat pe acoperiş şi l-a convins într-un final să coboare. Primarul de Negureni spune că nimeni nu este vinovat, decât vârsta ce îi împinge pe minori la prostii.
Fata de care s-a îndrăgostit elevul este dintr-un sat vecin. Am găsit-o acasă, doar a fost rezervată în declaraţii.
Directorul liceului, părinţii, dar şi comisarul raionului au refuzat să discute cu echipa Jurnal TV.


