Un șofer amendat contestă Regulamentul circulației rutiere la CC
Un bărbat, care a fost amendat pentru că a oprit și a parcat într-un loc interzis, a contestat la Curtea Constituțională unele prevederi din Regulamentul circulației rutiere.

Bărbatul susține că, la începutul lunii iulie, a fost sancționat și trebuie să achite o amendă în valoare de 750 de lei. De asemenea, i-au fost aplicate 3 puncte de penalizare pentru că ar fi oprit și ar fi parcat în loc interzis. Acesta susține că, în încercarea de a determina sensul exact al normei juridice care i s-a imputat că ar fi încălcat-o, a solicitat Ministerului Afacerilor Interne explicarea pct. 70 lit. a) din Regulamentul circulației rutiere (RCR), care prevede că ”staţionarea este interzisă în locurile în care este interzisă oprirea”, scrie Bizlaw.
Bărbatul mai menționează că Inspectoratul Național de Patrulare i-a răspuns că ”locurile prevăzute în pct.70 lit. a) din RCR – staţionarea este interzisă în locurile în care este interzisă oprirea, nu sunt limitate prin indicatoare rutiere, având în vedere că în cazurile prevăzute de acestea nu este necesară semnalizarea acestora prin indicatoare”.
Autorul sesizării susține că norma contestată reglementează o situație incertă, fără precizie și accesibilitate, fără a acoperi situațiile prevăzute de mai multe indicatoare rutiere, iar sancționarea conducătorilor auto se poate face la discreția agentului constator care decide ce sancțiune să aplice.
Acesta mai menționează că norma contestată nu corespunde Constituției, pentru că nu întrunește condițiile accesibilității și preciziei, astfel încât cetățenii să-și ”poată cunoaște drepturile și îndatoririle în mod simplu, fără interpretări complexe”.


