Un nou membru al CO, confirmat în funcţie de Parlament
Parlamentul a aprobat, în şedinţa de astăzi, 7 decembrie, numirea unui membru nou în Consiliul de Observatori (CO) al IPNA Compania „Teleradio-Moldova”. Este vorba despre Larisa Călugăru.

Larisa Călugăru a fost selectată în urma unui concurs organizat de către Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, transmite trm.md.
CO al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” are nouă membri, aleşi pentru o perioadă de patru ani. Funcția de membru al CO nu este compatibilă cu cea de parlamentar, de membru al Guvernului, membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, salariat al IPNA Compania „Teleradio-Moldova”, acționar al societăţilor comerciale cu activităţi în domenii în care s-ar afla în conflict de interese cu calitatea de membru al CO sau cu statutul de membru de partid.
CO poate numi în funcţie sau demite conducerea Companiei „Teleradio-Moldova”.


