Ultima zi cînd cetăţenii se mai pot bucura de Pomul de Crăciun
Chişinăuienii, dar şi oaspeţii capitalei se mai pot bucura de Pomul de Crăciun din centrul capitalei astazi, 14 ianuarie. Marţi bradul va fi dus din Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Potrivit autoritatilor, in fiecare an bradul este demontat pe 15 ianuarie şi anul acesta va fi la fel. Globurile de pe brad vor fi păstrate până în decembrie în depozitele asociaţiei, iar luminiţele la întreprinderea municipală „Lumteh”.
După ce va fi despodobit, Pomul de Crăciun va fi dus la baza de producere, unde va fi prelucrat şi se va transforma în lemn pentru băncile din parcurile capitalei.
Mentionam ca, bradul a fost instalat în Piaţa Marii Adunări Naţionale la început de decembrie. Primăria l-a cumpărat de la o familie din cartierul Poşta Veche din capitală, cu 15 mii de lei. Bradul are aproximativ 50 de ani.


