Uite buturuga, nu-i buturuga! Edineţul a scăpat de trunchiul din centrul oraşului
Trunchiul de copac din centrul Edineţului, asfaltat de jur împrejur pe partea carosabilă, nu va mai fi un prilej de „poticnire”, nici la propriu şi nici la figurat. Imaginile de amator care au fost difuzate de presa din întreaga țară au lovit direct în ţintă.
După ce o țară întreagă a râs de isprava drumarilor de la Edineț, în scurt timp buturuga cu pricina a fost scoasă.
Primarul orașului, Constantin Cojocaru a declarat însă pentru postul TV AVM, că lichidarea acesteia nu are legătură directă cu imaginile difuzate în presă.
Potrivit edilului, buturuga a fost extirpată în urma unui plan bine pus la punct din timp. Constantin Cojocaru susţine că salută critica sănătoasă, dar îi sfătuie să-şi tempereze iniţiativele, pe cei care fac probleme din nimic.
Asfaltarea arterei principale a oraşului Edineţ face parte dintr-un proiect naţional în valoare de peste 20 de milioane de lei. Proiectul a fost câștigat de către Primăria Edineţ în toamna anului 2011. Suprafaţa totală de drum supusă renovării constituie 4km 300m.


