Ucrainenii care s-au refugiat in Moldova

Este povestea trista a sute de ucraineni refugiati in Moldova din cauza conflictul din estul separatist. O parte dintre acestia i-au calea spre Europa, astfel ca tara noastra a devenit una dintre portile de intrare in Occident.

L-am gasit pe Ilie Josu la un centru de refugiati din capitala. Are 75 de ani, s-a nascut in Moldova, insa toata viata a trait in Donetk, oras in care au avut loc cele mai sangeroase lupte dintre separatistii pro-rusi si armata ucraineana. A ajuns acolo la varsta de 5 ani, dupa ce impreuna cu familia s-a refugiat tot din cauza razboiului. A trait fericit alaturi de sotia si fiul sau pana in iulie 2014, luna care a schimbat cursul istoriei, dar si soarta a sute de mii de ucraineni. Primele bombardamente ii mai suna in urechi si acum. 

Ilie JOSU, REFUGIAT: “Tiruri de artilerie erau date zi si noapte. Cele mai mari distrugeri au fost la aeroport. Acolo nu mai puteai rezista.” 

Povesteste ca de 4 ori a fost in puncte de foc, printre gloante si bombardamente.Ilie JOSU, REFUGIAT: “Am ajuns la gara si eu am iesit din troleibuz. In cateva clipe a explodat troleibuzul. Am ramas in viata ca prin minune pentru ca eram la cativa metri. Daca nu ma feream, nu mai eram viu.”

A ramas viu nu insa si nevatamat. Din cauza ranilor a ajuns la spital unde a fost internat mai mult timp.

Ilie JOSU, REFUGIAT: “Am fost si eu ranit de la schije. Am fost ranit la maini, la ochi, picioare, la cap. Mi-a ramas cicatrice. Am fost operat.”

In rest, mai tot timpul il petrecea in subsoluri, alaturi de alte sute de oameni care se ascundeau de gloante.

Ilie JOSU, REFUGIAT: “Stateam prin subsoluri cu zilele, uneori şi cate 5 zile. Cand ieseam afara ni se faceau coridoare ca sa ne putem misca, dar ne aflam mereu in punctul de foc. Totul ardea.”

A suferit si de foame.

Ilie JOSU, REFUGIAT: “Nu era mancare, nu aveam paine, nu era nici macar apa.”

Razboiul i-a luat totul, pana si familia. Dintre toate ororile care i-a fost dat sa le traiasca, pierderea apropiatilor a fost cea mai dureroasa.

Ilie JOSU, REFUGIAT: “E greu de imaginat cum pe fiul meu l-a aruncat într-un copac. Soţia mea a suferit arsuri puternice. Am suferit mult.”

Si poate nu ar fi ajuns in Moldova daca nu era sa fie evacuat din zona de conflict. A venit in tara noastra in ajun de anul nou dupa ce blocul in care locuia in Donetk a fost tinta unor bombardamente. A iesit in fuga din casa si a reusit sa-si ia cu el doar actele.

Ilie JOSU, REFUGIAT: “Zburau geamurile, ardea totul în jur. Am ramas blocat in apartament si nici macar nu puteam iesi de acolo. Strigam dupa ajutor ca să ma auda cei de afara si oamenii m-au ajutat sa ies. Cand se anunta evacurea si trebuie sa lasam totul, aceasta vorbeste despre faptul ca fie se prabuseste casa, fie vom fi striviti intre ruine. Noua ne era frica.”

Astfel a ajuns la Odessa, iar de acolo, la Chisinau. Acum locuieste la Truseni unde si-a gasit un nepot. Uneori mai vine la Centrul de Caritate pentru Refugiati unde se intalneste cu alti conationali, alungati si ei de razboi. Unii incearca sa-si refaca viata. Isi cauta de lucru, iar in primul rand invata limba romana, ajutati de un ONG.

“Din această cauza ea sta acasa.”

La cursurile de limba romana am gasit-o si pe Tatiana, impreuna cu familia sa. Au ajuns in tara noastra cand conflictul din Estul Ucrainei abia lua amploare.

Tatiana SALAHOVA: “Vedeam oameni imbracati in haine militare. Erau inarmati si mergeau organizat pe strazi. Eu ma plimbam cu copilul si ei mergeau alaturi, iar armele le erau indreptate spre copil.”In Donetk i-au ramas parintii. Cu gandul la ei sta mereu. Chiar daca in februarie, la Minsk a fost semnat un accord de pace, acesta din pacate nu se respecta iar ucrainenii refugiati cred cu greu ca razboiul se va termina in curand.

Tatiana SALAHOVA: “Acesta este al treilea, da? Eu deja am pierdut numarul lor.”

De la inceputul conflictului armat din estul Ucrainei, sute de mii de oamenii au luat calea strainatatii. O mica parte din ei au ajuns in Moldova. Datele Biroului de Migratie si Azil arata ca de la inceputul acestui an peste 100 de ucraineni au cerut azil in tara noastra, aproape tot atatia cat au cerut azil anul trecut. Desi mica, cifra este ingrijoratoare spun autoritatile, deoarece  impune cheltuieli mari. Fiecare refugiat este cazat si primeste timp de jumatate de an o compensatie lunara de aproape 700 de lei. De asemenea tara  care ofera azil trebuie sa-i acorde asistenta juridica,  un loc de munca sau studii.