Trei localități din raionul Drochia, blocate și la această oră
Trei localități din raionul Drochia au drumul de acces blocat și pînă la această oră. Potrivit Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, drumarii urmează să deblocheze accesul pînă la amiază.

Este vorba despre drumurile locale din satele Maramanovca –Ceapaevca, Mândîc-Cotova, Lazo-Moara de Piatră. Solicitată de NOI.md, sefa serviciului de presă al Ministerului de specialitatea, Maria Chitoroagă a declarat că în celelalte trei raioane, despre care se anunțase că accesul a fost blocat, drumurile au fost deblocate.
„În localitățile din raioanele Briceni, Soroca, Edineț drumurile de acces au fost deblocate. Aseară în jurul orei 19:00, drumarii au finisat lucrările de deblocare”, a declarat Chitoroagă pentru NOI.md.
Totodată, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale anunță că la lucrările de curăţare a zăpezii şi aplicarea materialului antiderapant pe partea carosabilă, în republică, au fost implicate 71 unităţi de tehnică şi 233 de persoane.
De asemenea, Serviciul informează că deconectările localităţilor de la energia electrică înregistrate pe parcursul zilei de ieri, au fost remediate.


