Transportatorii vor fi obligaţi prin lege să monteze centuri de siguranţă pentru pasageri
Propunerile Poliţiei Rutiere de obligare a transportatorilor auto de călători să instaleze în unităţile de transport camere video şi centuri de siguranţă pentru pasageri se vor regăsi în noul Cod al Transportului Terestru, a declarat viceministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Boris Gherasim. Documentul este la etapa de finalizare şi va fi remis Guvernului spre aprobare în septembrie, iar apoi şi Parlamentului.

Potrivit şefului Poliţiei Rutiere, imaginile de pe camerele video montate în transport vor arăta dacă este sau nu respectat cadrul legal de transportare a pasagerilor, precum şi regimul de viteză.
Potrivit estimărilor unor transportatori auto, montarea unei centuri de siguranţă va costa în jur de 50 de lei. Astfel, pentru un autobuz cu 46-55 de locuri cheltuielile se vor ridica până la 3 mii de lei.


