Transnistria își sărbătorește astăzi pretinsa independență
Transnistria își sărbătorește astăzi așa-zisă independență. Regiunea nerecunoscută oficial de niciun stat din lume aniversează 24 de ani de la ruperea de facto de Chișinău.

Totuși, din cauza crizei din regiune, anul acesta a fost scoasă în stradă mai puțină tehnică militară, pentru a defila, iar la evenimente participă puțină lume, potrivit celor care locuiesc în stânga Nistrului. În schimb, de la ”ziua independenței” Transnistriei nu au lipsit drapelele Federației Ruse, care au fost fluturate în stradă de unii locuitori ai regiunii.
”Iată și "sărbătoarea lor" de azi. Ce mare secret este aici/ Lume foarte puțină și de data aceasta fără multă tehnică mlitară. Dar am vrut să arăt că peste tot au drapelul Rusiei, noi însă cum să înțelegem când suntem avertizați de ei să nu arborăm drapelul tricolor la diverse menifestații? Drapelul Rusiei e în capul mesei, dar la nostru nu?”, se întreabă directorul-adjunct al liceului teoretic cu predare în limba română ”Lucian Blaga” din Tiraspol, Raisa Pădurean.
De asemenea, diseară, în centrul Tiraspolului urmează să aibă loc un concert, în cadrul căruia vor evolua artiști din Rusia, iar televiziunea locală va transmite în direct spectacolul.
Regiunea transnistreană s-a autoproclamat ca stat pe 2 septembrie 1990 cu sprijinul trupelor rusești. După proclamarea pretinsei independențe, s-a declanșat conflictul armat de pe Nistru, în încercarea de a prelua controlul asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Râbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al Nistrului, și orașul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiași râu. În conflict au murit aproximativ 200 de persoane, iar alte circa 1.500 au fost rănite.
După încetarea focului, în regiune au rămas câteva mii de militari și tehnică militară rusă, care nu a fost retrasă de Federația Rusă nici până astăzi, deși în 1994 a fost semnat un acord care prevedea acest lucru. Documentul nu a fost ratificat de Moscova niciodată.
Astăzi Transnistria are o populație majoritar vorbitoare de limba rusă, iar în școlile cu predare în limba română de cele mai multe ori autoritățile separatiste împiedică desfășurarea evenimentelor orientate spre reîntregirea Republicii Moldova sau spre apropierea de Uniunea Europeană. La recensământul din 2004, populația regiunii număra 555,347 locuitori (inclusiv municipiul Tighina), în scădere cu aproximativ 150.000 de persoane, față de recensământul din 1989. În principal, regiunea transnistreană supraviețuiește datorită investițiilor făcute de Federația Rusă, iar PIB-ul Transnistriei este estimat la circa un miliard de dolari.
În 2006, autoritățile separatiste transnistrene au organizat un referendum privind viitorul regiunii, care aparține de jure Republicii Moldova. Plebiscitul ar fi arătat că o majoritate largă a pupulației din stânga Nistrului sprijină independența față de Moldova și aderarea la Federația Rusă. Rezultatele acestui referendum nu au fost recunoscute, însă, de comunitatea internațională, la fel cum nu a fost recunoscută nici Transnistria ca stat.


