Ссылка скопирована
Transnistrenii își pot legaliza construcțiile neautorizate, fără a fi penalizați
2.300 de locuitori ai regiunii transnistrene și-au legalizat construcțiile ridicate neautorizat în gospodăriile private, fără a primi vreo penalizare. Așa-zisa „amnistie” va fi aplicată în regiune până la sfârșitul anului curent.

Aceasta înseamnă că toți cei care au construit, reconstruit sau replanificat o construcție în gospodăriile private, fără a dispune însă de autorizație pentru astfel de lucrări, pot scăpa de penalizări dacă le legalizează până la 31 decembrie, transmite IPN.
„Amnistia”, care este aplicată din 2016, nu vizează apartamentele din blocurile etajate de locuit.


