Toate construcţiile din Chişinău, de tipul celei care a ars la Sun City, vor fi verificate
Pînă la 1 decembrie, toate obiectivele din capitală care reprezintă risc sporit de incendiere vor fi verificate de o comisie specială.

Această indicaţie a fost dată instituţiilor responsabile de către primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, în cadrul şedinţei serviciilor municipale, informează Noi.md. Astfel, angajaţii vor să prevină incendiile, precum cel de la centru comercial Sun City, cînd o cafenea a ars integral.
Responsabilii din cadrul Direcţiei situaţii excepţionale au reiterat că pricina incendiului a fost un scurtcircuit. Potrivit lor, incendiul a survenit după ce reţeaua electrică a fost supraîncărcată.
Viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, a spus că structura de rezistenţă a clădirii centrului comercial nu a fost afectată. Potrivit lui, din cauza draperiilor focul s-a răspîndit foarte repede. Totodată, viceprimarul a reiterat că toate autorizaţiile de la Primărie erau în regulă.
La rîndul său, primarul capitalei a spus că, anual, în Chişinău au loc incendii de proporţii din neatenţie. “Realitatea arată că de 3-4 ori pe an avem incendii de proporţii. Important este că anumite lucruri ar putut fi evitate, dacă s-ar fi acţionat prompt”, a spus Chirtoacă.
Menţionăm că o cafenea aeriană din centrul comercial Sun City din Chişinău a fost cuprinsă de flăcări în după-amiaza zilei de 31 octombrie. Pierderile provocate de incendiu se estimează la 2 milioane de lei.


