Tiraspolul interzice accesul în regiune businessmanilor moldoveni
Mai mulţi oameni de afaceri de la Chişinău au fost declaraţi persona non-grata în regiunea transnistreană. Accesul acestora în raioanele din estul ţării a fost interzis după ce un grup de businessmani moldoveni a participat la un for al oamenilor de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului. Reuniunea acestora a fost organizată cu câteva luni în urmă de Asociaţia Businessului European (EBA Moldova) la Chişinău şi Tiraspol, anunță epresa.md.

Printre persoanele cărora li s-a interzis accesul în Transnistria se regăsesc preşedintele Companiei Gas Natural Fenosa, Silvia Radu, Volfang Lerke, preşedintele Asociaţiei oamenilor de afaceri germani în Moldova, Angela Covali, director Aegis Media, Alexandru Lupaşcu, director Cart Cedru. Aceste persoane au fost deja întoarse de la frontiera transnistreană. Tuturor li s-a spus că „sunt incluşi în lista neagră”, astfel că accesul lor pe teritoriul Transnistriei este interzis.
În lista neagră s-ar putea regăsi și Chiril Gaburici, directorul Moldcell, dar și conducători ai companiilor Suedzucker Moldova, Efes Vitantas, Orhei-Vit și alții.
EBA Moldova s-a adresat cu scrisori către mai mulţi şefi ai administraţiei de la Tiraspol, inclusiv aşa-numitul ministru de Externe, Nina Ştanski, dar şi către vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, către şeful Delegaţiei UE la Chişinău. Ei solicită intervenţia acestora pentru a soluţiona situaţia.
Sursa: www.union.md


