theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
8 Июня 2012, 16:06
596
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Tiraspolul insistă ca postul local de televiziune să fie retransmis la Chişinău

Administraţia de la Tiraspol a primit din Chişinău protocolul coordonat al întrevederii grupului comun de experţi de la sfîrşitul lunii martie, care s-a desfăşurat la Odesa. Potrivit documentului, părţile intenţionează să „renunţe la bruierea intenţionată cu mijloace radioelectronice”, relatează „Olvia-press”.

„Moldova 1” deja este retransmis pe teritoriul regiunii transnistrene în regim de testare
„Moldova 1” deja este retransmis pe teritoriul regiunii transnistrene în regim de testare

În domeniul comunicării prin poştă va fi elaborat un mecanism de convertire a transferurilor băneşti în valuta locală. De asemenea, Chişinăul a informat la ce etapă se află rezolvarea problemei legate de retransmiterea reciprocă a posturilor de televiziune din Transnistria şi Moldova.

„Partea moldovenească ne-a informat că această propunere va fi examinată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului. În prezent, noi sîntem în aşteptarea deciziei CCA, care urmează să ne informeze despre posibilităţile sale. Respectiv, vom continua să lucrăm în această direcţie”, a menţionat şeful Serviciului de stat pentru comunicaţii, informaţii şi mas-media din Transnistria, Evgheni Zubov.

Postul de televiziune „Moldova 1” deja este retransmis pe teritoriul regiunii transnistrene în regim de testare. Totodată, Tiraspolul a solicitat ca Primul post republican să fie retransmis de toţi operatorii moldoveni.

Grupurile comune de experţi activează în domeniul transportului feroviar şi cel vamal. Datorită eforturilor comune s-a reuşit reluarea circulaţiei trenurilor de mărfuri prin teritoriul Transnistriei. De asemenea, se lucrează activ în domeniul educaţiei, ocrotirii sănătăţii, transportului auto şi asigurării normative a cetăţenilor.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована