Taxa dublă pentru utilizarea drumurilor, în vigoare de astăzi
Legea privind taxa de utilizare a drumurilor pentru toate maşinile, înmatriculate în Republica Moldova sau străinătate, a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.

Astfel, începând de astăzi, pentru un autoturism, proprietarii vor avea de plătit o taxă de drum între 500 şi 700 de lei, dublu faţă de cea de până acum.
Totodată, migranţii moldoveni, dar şi cetăţenii altor state, vor achita 4 euro ca să circule timp de o săptămână pe drumurile naţionale.
Pentru 15 zile vinieta va fi de 8 euro. Dacă se vor afla în ţară timp de o lună, proprietarii maşinilor vor scoate din buzunare 14 euro. Pentru 3 luni, vinieta va costa 30 euro, iar pentru 180 de zile - 50 de euro.
Deși trebuia urma să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2013, legea este aplicată abia de astăzi deoarece a fost promulgată de președintele Nicolae Timofti pe 2 ianuarie.
Într-un comunicat de presă emis astăzi, șeful statului respinge acuzațiile că ar fi promulgat legea cu întârziere.
„Legea a fost transmisă Președinției pe data de 29 decembrie 2012. Președintele a promulgat în regim de urgență Legea nr. 324, în condițiile în care are la dispoziție 14 zile pentru a se pronunța pe marginea legilor votate de Parlament”, se arată în comunicat.
Şoferii care au plătit deja taxa conform tarifului majorat nu vor putea recupera diferenţa.


